În tratatele bune de economie, adică cele în care autorul ține să precizeze din start metodologia cu ajutorul căruia investighează fenomenele, se spune că cei care suferă de mania stabilității sunt în general inadaptabili. Sunt acei indivizi care au dificultăți în a înțelege că, spre exemplu în formarea prețurilor la bunuri și servicii nu intră numai cererea manifestată de ei, ci și de o întreagă altă paletă de consumatori. Și, mai trist, sunt aceia care neputându-se acomoda cu schimbările naturale ale prețurilor factorilor de producție, profund firești într-o lume a rarității, caută să utilizeze aparatul guvernamental pentru a-și rezolva problema.

Să nu mă înțelegeți eronat. Și pe mine mă sperie gândul că prețurile o pot lua în sus, de aceea, câteodată încerc să boicotez (umil) antreprenoriatul care mă dezamăgește. Și eu sunt dintre cei care își fac calcule, plătesc datorii, taxe la stat ș.a.m.d. Dar încerc pe cât posibil să nu fac o obsesie din problema prețurilor fluctuante, pentru că, oricum ar sta lucrurile (că e mai mult intervenționism, cheltuială publică sau că e mai multă piață) ele vor rămâne așa, adică instabile, prin natura lor.

Mă supără (spre exemplu) prețul la carburanți de fiecare dată când poposesc la vreo benzinărie. Nu mai vorbesc despre faptul că, de câteva ori mi s-a întâmplat să pun benzină de o anumită sumă, iar acul de combustibil de pe bord să se ridice în mod misterios foarte puțin. Cu toate acestea, mă dezgustă profund analfabetismul economic al guvernanților.

Ultima găselniță a guvernului român se referă la posibilitatea implementării unei “formule publice de calcul al prețurilor la carburanți”. Scopul declarat este acela de a crea mai multă transparență privind formarea prețurilor pe piață.

Ce conține formula? Un ghiveci economico-matematic

Potrivit guvernanților, formula va lua în considerare printre altele, cotația pe piața mediteraneană la produsul petrolier, cursul oficial de schimb USD/RON și EUR/RON, dar și prețul produsului petrolier. Deja avem o primă problemă cu formula, de ordinul consistenței. Păi formula de calcul a prețurilor are deja prețuri incluse? Problematic! Teoretic, formarea prețurilor nu se poate explica prin apelul la alte prețuri, întrucât eviți explicația pe care trebuie să o dai. Este un argument circular. Prețurile se formează din prețuri?! Concluzia este astfel parte din premisă, de unde și circularitatea. Altfel spus, nu se poate pretinde în nici un fel că formula propusă explică formarea prețurilor pe piața de carburanți.

De asemenea, prețurile nu se formează în funcție de costuri, pentru că dacă ar fi așa, atunci cum am putea explica faptul că un tablou de Picasso sau o chitară Segovia au prețuri astăzi la licitații?! Prețurile se formează în funcție de anticipările subiective ale consumatorilor și antreprenorilor pe piață, și în funcţie de incertitudine. Dacă prețurile ar fi putut fi explicate doar în termeni de costuri, atunci orice produs imaginabil vreodată s-ar putea vinde, nefiind necesară decât producerea lui.

O altă problemă a formulei este faptul că utilizează media aritmetică. Prima fracție a formulei are la numitor un coeficient n, care este numărul de zile decretat de stat ca optim pentru această formulă, și anume 5 sau 10. La numărător stă cotația mediteraneană la produsul petrolier. Însă în calculul prețurilor de azi nu sunt relevante cotațiile mediteraneene pe 5 sau 10 zile. În prețurile de azi intră și anticipările producătorilor, care nu se pretează la formule matematice. În plus, de ce 5 și nu 100, sau 1000? Mai mult, ce criteriu se va folosi în alegerea acelor zile?

Ceea ce conține această formulă nu este și nu poate fi relevant pentru companii, de aceea, un eventual accept din partea lor ar trebui necesarmente perceput ca un evident troc politic. Aș fi chiar surprins de altfel, având în vedere cât de cartelizată este piața, să văd vreo opoziție vehementă din partea vreuneia.

Ce se poate aștepta de la această formulă? Nimic care să aibă legătură cu piața și alocarea eficientă a resurselor!

În primul rând trebuie spus faptul că această formulă înseamnă în mod practic fixarea prețurilor la carburanți și că, cel mai probabil, este elaborată de chiar una din companiile prezente pe piața românească cu scopul de a-și conserva anumite interese, sau dimpotrivă, de a plăti “tainul”, după cum frumos explica președintele statului în trecutul apropiat.

În al doilea rând este iluzoriu să dăm crezare afirmației vicepreședintelui Consiliului Concurenței privind așa-zisa ipoteză de scădere a prețurilor în cazul unor scăderi ale cotațiilor mediteraneene. Prețurile vor scădea doar în formula guvernului, cu care cel mai probabil se vor sancționa orice depășiri ale companiilor.

Astfel, formula nu face decât  să prelungească starea cartelist-etatistă sufocată de reglementări și licențe în care se află piața carburanților și care permite companiilor prețurile practicate. Și evident, evită problema fundamentală a acestei piețe: absența proprietății private pe resursele petrolifere. Șanse ca prețurile să scadă nu există decât prin liberalizarea pieței și privatizarea oricărui metru cub de resurse față de care există o cerere. Este o lege simplă. Ea va funcționa indiferent de ce dorește guvernul. Iar asta îl supără, pentru că el funcționează după alte reguli.