Poate Bernanke să frâneze fără să deraieze?

Share:

Majoritatea comentatorilor sunt de părere că reducerea stimulentelor monetare şi îmbunătăţirea bilanţului Rezervei Federale, fără provocarea unor probleme economice majore, vor reprezenta o provocare măreaţă pentru conducătorii băncii centrale a Statelor Unite. În ziua de miercuri, 19 iunie, şeful Rezervei Federale, Ben Bernanke, a spus că dacă perspectivele asupra mersului economiei se vor îmbunătăţi, atunci banca centrală a Statelor Unite ar putea să reducă ritmul injectării de monedă în economie. Conform spuselor lui Bernanke, până la jumătatea anului 2014, Rezerva Federală ar putea chiar să renunţe la cumpărarea de active. Este posibilă încetinirea ritmului injectării de monedă în economie fără apariţia unor efecte secundare majore? Un mod de a gândi des întâlnit consideră, pe baza marilor şocuri de dinainte de 2008 rezultate din discontinuităţi în pieţele de credit, că economia Statelor Unite a fost atunci puternic abătută de la un drum al creşterii economice auto-întreţinute. Prin urmare, din anul 2008, Rezerva Federală a trebuit să intervină injectând cantităţi masive de monedă pentru a aduce economia pe drumul creşterii.

Conform acestui mod de a gândi, cheltuielile unui individ devin veniturile altui individ, ale cărui cheltuieli, la rândul lor, dau naştere veniturilor altor indivizi, etc. În absenţa şocurilor, acest proces tinde să devină auto-întreţinut. Rolul băncii centrale aici este de a se asigura că procesul nu este întrerupt şi de a preveni o dinamică nefastă. (Astfel, dacă din cauza unui şoc, consumatorii reduc cheltuielile, aceasta ar putea conduce la implozia activităţii economice.)

Este de reţinut că se aşteaptă ca banca centrală să intervină nu numai ca răspuns la şocuri negative, dar şi în cazul şocurilor pozitive, care tind să împingă puternic economia dincolo de calea care duce la creştere auto-întreţinută.

Apoi, se consideră că manifestarea şocurilor negative este reprezentată de un declin al impulsului de creştere al preţurilor şi de o scădere a activităţii economice. Prin contrast, manifestarea unui şoc pozitiv este reprezentată de activitatea economică prea intensă şi de o mărire a impulsului de creştere al preţurilor bunurilor şi serviciilor.

Urmând acest mod de gândire, dacă banca centrală nu are destulă grijă atunci când răspunde la şocuri negative, aceasta ar putea împinge economia într-o aşa-numită zonă de “supraîncălzire”.

Se pare că, deşi nu este o sarcină uşoară, conducători cu experienţă şi înţelepţi ar trebui să fie capabili să cârmuiască economia departe de diverse discontinuităţi şi să o ţină pe o cale a creşterii sănătoase.

Aşadar, conducătorii ar trebui să monitorizeze cu atenţie datele esenţiale din economie pentru a se asigura că economia, odată ce este adusă pe o cale a creşterii auto-întreţinute, rămâne acolo.

Decidenţii urmăresc, probabil, câţiva indici cheie. Spre exemplu, Indicele Builders Expectations[1] a sărit la 52 în iunie, de la 44 în mai. Amplitudinea creşterii numărului construcţiilor de locuinţe nou-începute a fost mai mare în mai faţă de luna precedentă.

Comparativ cu anul precedent, rata de creştere a acestui număr de construcţii a urcat la 28,6%, de la 13,5% în aprilie.

De asemenea, activitatea economică în general pare să prindă putere. Indicele Business al Rezervei Federale din Philadelphia a avut o creştere în perioada mai - iunie, ajungând de la minus 5,2 la plus 12,5. Indicele activităţii economice al Rezervei Federale din New York a cunoscut o întărire vizibilă, crescând de la -1,43 în mai, +7,84 în iunie.

În acest context poate fi înţeleasă logica lui Ben Bernanke şi a colegilor lui când susţin că, dată fiind întărirea activităţii economice şi probabila consolidare a pieţei muncii, conducătorii băncii centrale a Statelor Unite vor micşora, probabil, ritmul injectării de monedă în economie în lunile următoare.

Este, din nou, de reţinut că pentru realizarea cu succes a politicii monetare a Rezervei Federale este necesară evaluarea corectă a evoluţiei viitoare a economiei Statelor Unite.

Chiar dacă s-ar accepta acest mod de a privi lucrurile, dinamica evenimentelor este întotdeauna imposibil de prezis cu mare precizie. Conducătorii Rezervei Federale vor fi, cel mai probabil, nedumeriţi; nu vor şti dacă economia se apropie de calea creşterii auto-întreţinute sau dacă a trecut deja dincolo de această cale şi a intrat pe un drum al creşterii prin inflaţie.

Să nu uităm că erorile politicii (Rezervei, n.t.) se vor adăuga, probabil, la alte şocuri, variate, pe care acestea ar trebui să le contracareze. (Politicile de bază ale Rezervei presupun crearea de monedă şi manipularea ratei dobânzii.)

În această notă, indiferent de momentul când Rezerva Federală schimbă ritmul injectării de monedă, efectul asupra diverselor pieţe nu este instantaneu. Moneda nou creată trece de la o piaţă la alta şi se creează o întârziere.

Pentru unele pieţe, această întârziere este mică; pentru altele poate fi foarte mare. Oricând cantitatea nou-creată de monedă intră pe o piaţă, înseamnă că, în acel moment, mai mulţi bani urmăresc o cantitate dată de bunuri din acea piaţă. Valoarea cheltuielilor sau veniturile pe acea piaţă sunt, în aceste condiţii, mai mari.

Apoi, numeroşi indicatori economici evidenţiază schimbări ale veniturilor pe diferite pieţe. Spre exemplu, schimbările ofertei de monedă după o întârziere de nouă luni vor determina modificări ale aşa-numitului produs intern brut (PIB). Să reţinem că presupusa creştere economică evidenţiată de acest indicator nu are nimic de-a face cu creşterea economică adevărată, dar vine ca răspuns la majorările din trecut ale ratei de creştere a ofertei de bani.

Dat fiind că întârzierile acestea sunt variabile, diverşi indicatori precum indicii preţurilor ar putea răspunde la modificări ale politicii monetare care au avut loc cu mai mulţi ani în urmă.

Se poate ajunge, deci, la o situaţie în care, pe baza variaţiei acestor întârzieri, ar putea exista o multitudine de răspunsuri în diverşi indicatori la un anumit moment dat. (Spre exemplu, consolidarea ratei anuale de creştere a indicelui preţurilor de consum, în timp ce activitatea economică se află în declin.)

Se ştie că şefii Rezervei Federale tind – mai de fiecare dată să reacţioneze la schimbările indicatorilor economici, ceea ce înseamnă că aceştia răspund mai mereu la vechile politici. (Ca un câine care aleargă în jurul cozii sale.) Nu mai trebuie spus că aceste tipuri de politici tind să amplifice şocurile, în loc să le tempereze.

Noi susţinem că întregul cadru al gândirii referitor la existenţa unei anume căi către creştere spre care Rezerva Federală ar putea cârmui economia este eronat. Nu există o asemenea economie, separată de indivizi care sunt implicaţi în diverse activităţi pentru a-şi menţine stilul de viaţă şi bunăstarea.

De fiecare dată când banca centrală creşte ritmul injecţiei monetare pentru a aduce economia pe o cale a creşterii auto-întreţinute, de fapt ea pune bazele unor “bule” neproductive. Extinderea acestor activităţi, care este aclamată şi considerată prosperitate, pune în mişcare devierea avuţiei reale de la activităţile generatoare de prosperitate către bule investiționale speculative, slăbind procesul de creare a avuţiei.

Ori de câte ori Rezerva Federală restricţionează injecţiile monetare, este subminată devierea avuţiei reale către bulele speculative şi existenţa lor este pusă în pericol. Trebuie reţinut că acestea nu se pot întreţine singure, fără injecţii monetare care deviază avuţia reală de la activităţile creatoare de prosperitate. Acest fapt determină contracţia activităţii economice.

În mod evident, nu există o cale prin care Rezerva Federală să îşi modifice cumva politica injecţiilor de monedă fără să determine contracţia economiei. Ar contrazice legea cauzei şi efectului. Severitatea unei crize este concordantă cu procentajul bulelor speculative în totalul activităţilor. Cu cât este mai mare acest procentaj, cu atât criza va fi mai mare.

Acest procentaj, la rândul lui, este determinat de amplitudinea şi de durata atitudinii neglijente a Rezervei, reflectată în politica monetară. Odată ce acest procentaj scapă de sub control, avuţia reală este ameninţată. În consecinţă, bunăvoinţa băncilor de a se implica în expansiunea creditării, în ciuda atitudinii neglijente a băncii centrale, este redusă. Acest fapt conduce la diminuarea creşterii ofertei de credit “din nimic”, care, la rândul său, conduce la încetinirea creşterii ofertei de monedă. După o întârziere, acestea conduc la declinul activitităţii economice, adică, altfel spus, pun în mişcare contracţia economiei.

Între timp, după ce a închis la -1,4% în septembrie 2012, rata anuală de creştere din bilanţul Rezervei a sărit la aproape 20%, în iunie. Pe fondul reţinerii băncilor în privinţa creditării (surplusul de lichidităţi se ridica la 1,963 mii de miliarde de dolari în iunie), tendinţa de scădere a impulsului creşterii al US AMS rămâne intactă. (După ce a închis la 14,8% în noiembrie 2011, rata anuală de creştere a fost, până acum, în iunie, de 7,7%). Noi sugerăm că aceasta deja a pus în mişcare contracţia economiei.

Rezumat şi concluzie

Mulţi comentatori sunt de părere că, deşi nu este o sarcină uşoară, decidenţii experimentaţi şi înţelepţi ai politicilor economice ar trebui să fie capabili să cârmuiască economia Statelor Unite departe de diverse efecte secundare nefaste generate de o atitudine mai restrictivă a Rezervei Federale. Noi considerăm că ori de câte ori Rezerva Federală măreşte ritmul injecţiilor monetare pentru a “însufleţi” economia, de fapt, creează baza pentru diverse “bule” neproductive, care deviază avuţia reală de la activităţile creatoare de prosperitate. De fiecare dată când banca centrală a Statelor Unite modifică politica limitează extinderea monetară, slăbeşte devierea avuţiei reale şi subminează existenţa “bulelor” – generează contracţia economiei. Noi sugerăm că nu există nicio modalitate prin care Rezerva Federală să crească stricteţea în atitudinea sa fără să pună în mişcare o asemenea contracţie. Aceasta ar sfida legea cauzei şi a efectului.

 
 
Acest articol a fost publicat în cadrul Institului Ludwig von Mises, 1.07. 2013. 


[1] Indicele anticipaţiilor constructorilor de locuinţe (n.t.)
Share:

Publicat de