Titlul onorific de „baron” își află originile operaționale în Evul Mediu al armatelor nobiliare, în care, pentru serviciu credincios în oastea monarhilor, se primeau privilegii politice. Cum inerția conservatoare a relațiilor sociale este adesea mai mare decât forța revoluțiilor, iar arhetipurile se reinventează diacronic, baronii au supraviețuit republicilor formale și monarhiilor cvasi-republicane moderne. De la „robber barons” din istoria americană a capitalismului industrial adolescentin de secol XIX la „baronii locali” din democrațiile imberbe, ei capitalizează privilegiile plătite din pagubele plebei. Dacă dublăm „r”-ul, și folosim genitivul englezesc, obținem titlul uneia dintre publicațiile financiare pe care este un altfel de privilegiu s-o parcurgi. Născut în 1921 de Dow Jones & Company, săptămânalul Barron’s supraveghează mediatic nărăvașa piață financiară americană. La Barron’s scrie Gene Epstein. Ajuns în țara noastră, Gene Epstein a adus o adiere de libertate economică de inspirație clasic-americană (iar nu atât actuală), susținând în climatul bucureștean de educație superioară economică, la Universitatea Româno-Americană și la Academia de Studii Economice, trei prelegeri cu titluri savuroase: „Economia politică a fiscalității din perspectiva pieței libere”, „Capitalism cu inima însângerată; sau cum să discuți cu un socialist despre piața liberă” și „Istoricul de 142 de ani al burselor de valori americane: 1871-2013. O poveste inflaționistă” («A Bullish Story», în argoul piețelor anglosaxone de capital). Comunicator expansiv și iconoclast, Epstein aduce în discuție teme din zona vechiului bun simț într-o lume intensiv intelectuală și/sau extensiv pragmatică a „corectitudinii politice”. Titlurile sale, de cărți sau de articole, au iritat. În „Econospinning”, Epstein a fluierat în propria „biserică”: mass-media.

Cu un subtitlu aspru, „Cum să citești printre rânduri când presa manipulează cifrele”, cartea amintită a „atentat” nu atât la adresa celor care viciază datele brute (în dulcele stil al socialismului, bunăoară; în România, chiar caricatural), ci la adresa interpretărilor frauduloase din perspectivă teoretică. Aveau să fie „asediate” excesele de (co)relativitate din analizele economice, unde corelația rămâne rudă mai apropiată cu coincidența decât cu cauzalitatea (de pildă, problematicile „determinanților” șomajului, ai disfuncțiilor securității sociale, ai profiturilor corporatiste, ai criminalității etc.). „Asaltul” nu a ocolit publicații respectabile pentru nota generală a informațiilor și prelucrărilor, ca The Wall Street Journal, The Financial Times, The New York Review of Books, The New Yorker, The Economist, unul dintre cei mai mari clienți fiind reputatul Paul Krugman cu ale sale „op-eds” din The New York Times.

Înainte de a fi fost editorialist economic al Barron’s, Epstein a luat taurul de coarne (apropo de a sa „bullish story” de la București) ca economist senior al New York Stock Exchange, devenind un avizat insider intelectual al fenomenologiei pieței de capital americane al cărei dușman îl deconspiră din start: inflația. Aspectul indefinit crescător al burselor de valori este dat de perversitatea pomenitului fenomen, la rândul acestuia pervers reprezentat mediatic. Creația monetară abundentă venită pe filieră creditară este absorbită cvasi-reflex de vacuumul produs de excitația speculatoare de pe piețele de capital care intră, gregar, în sarabanda, adesea grotesc ruptă de realitatea posibilităților de producție, a suișurilor și a coborâșurilor. Apelul la dinamizarea piețelor de capital este ridicol când pe burse nu circulă capitalul acumulat din greu, ci paralele create ușor. Pe astfel de piețe norocul face diferența dintre „tauri” și „boi”.

Acest articol a fost publicat iniţial în revista Economistul, nr. 13-14, aprilie 2014.