Impozitarea puternică a muncii explică, printre altele, de ce piața muncii din România pare “încremenită în proiect”, conectată mai degrabă la politicile de asistență socială decât la criteriile de performanță economică. 

În legătură cu reducerea CAS, Premierul caută să arate că susține reducerea impozitării muncii, iar Președintele îl întreabă dacă se descurcă și cu MTO-ul. Din acest punct de vedere, reducerea CAS trebuia să aibă loc încă de la începutul lui 2013, dacă tot era să se facă fără acordul FMI. În definitiv, în 2013, țintele de deficit bugetar erau mai laxe iar “cadrul fiscal-bugetar” – în termenii guvernului, ar fi fost mai ușor de ajustat.

Deși tabloul macroeconomic arată relativ bine, economia reală încă suferă, “la nivelul ierbii”, ca să spunem așa. Activitatea investițională a regresat, predictibilitatea în cadrul mediului de afaceri a fost doar un vis frumos – vezi inclusiv reducerea CAS, cu reveniri de termene, iar reformele structurale încă nu au realizări notabile. Două exemple concomitente de privatizări strategice eșuate, aproape telenovelistic, nu transmit chiar cele mai bune semnale investitorilor străini. Recent, în The Europe 2020 Competitiveness Report întocmit de Forumul Economic Mondial, România ocupă ultimul loc din UE în clasamentul competitivității, din perspectiva țintelor Strategiei 2020 a Comisiei Europene. Totodată, corupția și calitatea instituțională a mediului de afaceri sunt în continuare surse majore de non-performanță.