[Extras din Frédéric Bastiat, Oeuvres complètes, ediţia 1863, Libre-Echange, texte 68, Petites affichages, pp. 459-461.]
Sfatul care ţi se dă se reduce la următoarele: Tu vei da statului 5 franci în schimbul a nimic, iar statul îţi va da 4 franci contra muncii tale. Debuşeul fraierului. Popor, cum va putea statul să îţi asigure traiul, când tu eşti cel care asigură traiul statului? Statul ia 6 pâini, mănâncă 2, şi cere munca ta pentru a-ţi înapoia 4. Dacă, în acest moment, tu îi ceri 8, acesta nu poate face decât următorul lucru: să îţi ia 12 pâini, să mănânce 4 din acestea şi să te pună să câştigi restul.
I. Îmbunătăţirea imediată a stării poporului[1]
Popor,
Ţi se spune: „Nu ai destul să îţi duci traiul; să îţi dea statul ceea ce îţi lipseşte". Cine nu ar dori acest lucru, dacă ar fi posibil?
Dar, vai! Trezoreria perceptorului nu este urna din Cana.
Când Domnul nostru punea un litru de vin în această urnă, el scotea doi litri; dar când tu pui 100 de parale în cutia funcţionarului, nu vor ieşi din ea 10 franci; nu ies nici măcar 100 de parale, căci funcţionarul păstrează câţiva pentru el Aşadar, cum va majora acest procedeu munca ta sau salariul tău?
Sfatul care ţi se dă se reduce la următoarele: Tu vei da statului 5 franci în schimbul a nimic, iar statul îţi va da 4 franci contra muncii tale. Debuşeul fraierului.
Popor, cum va putea statul să îţi asigure traiul, când tu eşti cel care asigură traiul statului?
Iată mecanismul atelierelor de caritate[2] redus la forma sa logică[3].
Statul ia 6 pâini, mănâncă 2, şi cere munca ta pentru a-ţi înapoia 4. Dacă, în acest moment, tu îi ceri 8, acesta nu poate face decât următorul lucru: să îţi ia 12 pâini, să mănânce 4 şi să te pună să câştigi restul.
Popor, fii mai înţelept, fă ca republicanii din America: dă statului strictul necesar şi păstrează restul pentru tine.
Cere desfiinţarea funcţiilor inutile, reducerea marilor cheltuieli, abolirea privilegiilor, monopolurilor şi barierelor, simplificarea demersurilor administrative.
Cu ocazia acestor economii, cere suprimarea dării, a impozitului pe sare, a taxei pe animale şi a taxei pe grău.
Astfel viaţa va fi mai ieftină, şi, fiind mai ieftină, fiecare va avea un sold la salariul său actual; iar prin intermediul acestui mic sold muliplicat cu 36 de milioane de locuitori, fiecare îşi va putea permite şi va plăti o consumaţie nouă; şi cum fiecare consumă un pic mai mult, ne vom oferi unul altuia puţin mai multă muncă; şi deoarece cererea pentru muncă va fi mare în ţară, salariile vor creşte; şi atunci, poporule, vei fi rezolvat problema: mai multe parale câştigate şi mai multe lucruri obţinute pe fiecare para.
Nu este un lucru aşa de strălucit ca pretinsa urnă de Cana din Luxembourg[4], dar este un lucru sigur, solid, practic, imediat şi just.
II. Remediu Funest
Când fratele nostru suferă, trebuie să îi venim în ajutor.
Dar nu intenţia bună face leacul bun. Putem să îi dăm în cel mai caritabil mod un remediu care îl ucide.
Un muncitor sărac era bolnav.
Doctorul soseşte, îi pune mîna pe plămâni, îl pune să scoată limba şi îi zice: Vrednic domn, nu v-aţi alimentat cum trebuie. - Vă cred, zice muribundul; aveam totuşi un fost medic foarte abil. Îmi dădea trei sferturi de pâine în fiecare seară. E adevărat că mi-a luat întreaga pâine dis-de-dimineaţă şi şi-a păstrat un sfert ca onorariu. L-am alungat văzând că acest regim nu mă vindeca. - Prietene, confratele meu era un ignorant interesat. Nu vedea decât că sângele dumneavoastră a uscat. Trebuie să reorgizăm acest lucru. Vă voi introduce sânge nou în braţul stâng; ca să fac acest lucru trebuie să vi-l iau din braţul drept. Cu condiţia să nu ţineţi cont nici de sângele care va fi scos din braşul drept, nici de cel care se va pierde în timpul operaţiunii, veţi găsi reţeta mea admirabilă.
Iată unde am ajuns. Statul zice poporului: „N-ai detulă pâine, îţi voi da eu. Dar cum eu nu fac pâine, voi începe prin a ţi-o lua şi, după ce mi-am satisfăcut nevoia mea, care nu e nesemnificativă, te voi pune să câştigi restul".
Sau: „Nu ai un salariu suficient, plăteşte-mi mai multe impozite. Voi distribui o parte agenţilor mei, iar cu surplusul te voi pune la muncă".
Şi dacă poporul, neavând ochi decât pentru pâinea care i se dă, pierde din vedere ceea ce i se ia, şi văzând micul salariu pe care taxa i-l procură, nu vede salariul mare care i se ia, vom putea prezice că boala sa se va agrava.
[1] Printre numeroasele jurnale care au fost închise pe 24 februarie 1948 şi care nu au avut decât o existenţă efemeră, trebuie numărat şi Jacques Bonhomme, la redactarea căruia Frédéric Bastiat şi-a dat concursul. Această foaie, care îşi propunea să lumineze poporul, conţinea un articol final destinat afişajului astfel încât să ajungă la privirea trecătorului (N. ed.)
[2] Bastiat se referă la „Atelierele Naţionale" create pe baza noului „drept la muncă" promovat de deputatului socialist Louis Blanc în timpul Revoluţiei din februarie 1948 pentru a oferi locuri de muncă muncitorilor şomeri din Paris (N.t.)
[3] Jacques Bonhomme nu va critica măsurile de urgenţă (N.a.)
[4] Palatul Luxembourg era sediul Adunării Naţionale în 1848 (N.t.)