Economia românească este acum în agonie. Mă doare sufletul pentru toţi cei care au dificultăţi majore în afacerile private. Mă doare că sunt salvaţi şi protejaţi câteva sute de angajaţi leneşi la stat în detrimentul celor care produc ceva în România. Mă doare că în primul trimestru al acestui an s-a restrâns consumul final individual efectiv al populaţiei cu 10,5%, iar cel al administraţiei publice a crescut cu 4%. În 2009, deficitul de cont curent al României ar putea coborî la 6-7 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o restrângere dureroasă pentru economia privată. Din acesta:
• 4.5-5 mld e generat de către sectorul de stat care este în continuare nerestructurat;
• faţă de anul trecut, deficitul sectorului privat ar putea să scadă de la 12 la 1.5-2 miliarde anul acesta - adică sectorul privat nu va mai cumpăra net aproape nimic din străinătate (şi nu mă gândesc la autovehicule, ci în special la investiţii, tehnologii şi materii prime), iar exporturile se reduc drastic la rândul lor.

Restrângerea activităţii sectorului privat (10 miliarde, adică 8% din PIB) înseamnă că firmele nu mai încasează din străinătate şi nu mai au acces la finanţare internă. Adevărul este că băncile fac provizioane şi dau bani MF-ului. Degetul acuzator îndreptat asupra băncilor nu face decât să sporească înclinaţia românului de a nu-şi mai plăti ratele, ceea ce aruncă băncile în probleme şi mai mari. Ancheta de conjunctură pe trimestrul II a Comisiei Naţionale de Prognoză semnalează tendinţa de creştere a restanţelor la credite cu aproape 30%.

Ţinând cont de colectarea defectuoasă a impozitelor şi de cheltuielile în creştere îmi doresc ca acest guvern să nu pice în capcana următoarelor două ERORI majore:
• să propună creşterea taxelor întrucât va adânci şi mai mult economia în criză;
• băncile să sponsorizeze în continuare MF prin BNR şi să dea credite economiei private din an în Paşti (= crowding out).

Soluţiile sunt la Ministerul Finanţelor şi în reforma urgentă a administraţiei publice:

Legarea salariilor administraţiilor financiare de performanţa colectării. Se ştie câte firme sunt într-un judeţ. Se cunoaşte cifra lor de afaceri. Se calculează tentativ suma de încasat. Se impune un salariu maxim pentru fiecare angajat al administraţiei financiare. Salariul încasat va fi salariul maxim ponderat cu rata de colectare. În acest fel, Gigel, şef la administraţia financiară, se va gândi dacă nu cumva chiar merită să-l preseze pe vărul Pandele să-şi plătească impozitele.

Analiza dură a performanţelor celor care evaluează proiectele europene. Le e lene să le citească şi le resping pe formă. Apar, nu de puţine ori, explicaţii de genul: notaţii făcute cu pastă roşie pe prima pagină. Să fim serioşi, firmele mor de foame şi un dezinteresat care a dat o astfel de rezoluţie decide soarta firmei.

Diminuarea rapidă a numărului de angajaţi şi a cheltuielilor din administraţie. Majoritatea populaţiei este nemulţumită de administraţia publică şi de serviciile ei proaste. Mai puţini oameni vor putea fi mai eficienţi şi mai responsabili.

Cei rămaşi în administraţie ar trebui să primească concediu neplătit pe timpul verii. Uneori, orarul lor de lucru este cel al unei femei gravide. Propun 8 ore pe bune şi 2 săptămâni libere la vară. Primele de Crăciun şi de Paşte trebuie eliminate până la reluarea creşterii economice. Responsabilitatea ieşirii rapide din criza economică trebuie distribuită echitabil între sectorul privat şi cel public.

Alte state din regiune, precum Ungaria, Bulgaria, Croaţia, Estonia, Letonia sau Lituania au fost obligate să-şi micşoreze cheltuielile bugetare prin scăderea reală a salariilor, inclusiv cele ale preşedinţilor, premierilor şi miniştrilor, pentru a face faţă crizei.

Nu se poate implementa salarizarea unitară fără reduceri de personal în sectorul public. De unde vor veni economiile ce vor finanţa eventuale creşteri salariale pentru restabilirea echităţii inter- şi intra-profesionale, având în vedere că avem deja o pondere a cheltuielilor salariale în PIB de 8.4% (în 2008)? Măsurată ca proporţie din veniturile bugetare suntem în top 5 în Europa. Pentru a vedea de unde putem să tăiem ar trebui să facem analize funcţionale ale instituţiilor publice centrale, dar şi locale. Se prea bine ştie că nicio instituţie nu se reformează singură, din interior.

Toţi banii astfel economisiţi trebuie orientaţi urgent spre investiţii şi spre crearea de noi locuri de muncă.