Într-un articol apărut recent în New York Times, Warren Buffett afirmă că persoanele extrem de bogate nu plătesc taxe suficient de mari. Acesta sugerează că orice decizie bugetară ar trebui să prevadă majorarea taxelor percepute persoanelor extrem de bogate, în special în cazul venitului "necâștigat", provenit din dobânzi, dividente și alte acumulări de capital. Buffett se înșală. Politicile guvernamentale nocive joacă un rol important în generarea unor venituri nepotrivit de mari, însă blamarea exclusivă a persoanelor deosebit de înstărite reprezintă o eroare. Politica pe care Buffett o critică atât de mult - taxele scăzute pe veniturile provenite din capital- ar trebui extinsă și nu eliminată, conform acestuia.

Prima problemă legată de perspectiva lui Buffett se referă la faptul că numărul celor foarte bogați este mult prea mic pentru ca majorarea ratelor de impozitare să aibă un impact semnificativ asupra bugetului.

În 2009, venitul total al celor 236.833 de contribuabili, ale căror venituri brute ajustate la rata inflației depășeau un milion de dolari, se ridica la 727 de miliarde USD. Majorarea impozitului perceput acestor venituri, cu 10 %, ar fi generat, în cel mai fericit caz, o creștere a încasărilor cu 73 miliarde USD, doar 2 % din cheltuielile federale. Iar valoarea de 73 de miliarde este una optimistă; cei foarte bogați ar evita sau s-ar eschiva de la plata suprataxei, diminuând considerabil încasările suplimentare.

Concentrarea criticilor către indivizii deosebit de înstăriți crează un mediu propice pentru dezvoltarea unei atitudini contraproductive, ce blochează atingerea succesului material. Celebrarea, respectarea marilor averi ce au fost dobândite pe căi legitime reprezintă modul de a promova o societate muncitoare, inovatoare, cu talent antreprenorial.În situația în care averile ar fi fostdobândite fraudulos, atenția publică ar trebui îndreptată către răufăcători și nu direcționată către demonizarea tuturor celor care au reușit să se îmbogățească.

Și mai important este că dezbaterile comasate în jurul persoanelor înstărite distrag atenția de la problema reală: pleiada de politici guvernamentale care nu au absolut nicio logică, deoarece inhibă creșterea economică, redistribuind, în același timp, veniturile dinspre clasele inferioare ale societății către clasele de mijloc și superioare.

Deductibilitatea ratelor ipotecare stimulează investițiile excesive în domeniul imobiliar. Contribuabilii cu venituri ridicate sunt cei care resimt beneficiile, din moment ce contribuabilii cu venituri scăzute nu dețin sau dețin prea puține proprietăți imobiliare.

Tratamentul fiscal preferențial aplicat în cazul angajatorilor plătitori de asigurări de sănătate generează un supraconsum al acestor servicii, contribuind la creșterea costurilor în domeniu. Avantajele revin, din nou, clasei de mijloc și clasei superioare, din moment ce șomerii nu primesc niciun beneficiu din partea angajatorilor.

Numeroasele portițe oferite industriilor favorizate prin intermediul Codului fiscal, distorsionează deciziile investitorilor și îi recompensează pe cei cu cele mai mari resurse financiare și cele mai multe relații politice.

Nu doar Codul fiscal afectează economia, favorizându-i pe cei bogați.

Cerințele excesive de licențiere, taxele pentru permise, examinările restrictive și alte bariere de intrare în medicină, în domeniul legislativ, în domeniul instalațiilor, frizeriilor și a multor alte profesii, sunt nocive pentru productivitatea economică întrucât restricționează, în mod artificial, creșterea ofertei pentru aceste servicii. Barierele pervertesc redistribuirea veniturilor, majorând încasările celor protejați și prețurile pentru toți membrii societății.

Capitalismul clientelar – adică aplicarea unor măsuri preferențiale unor industrii favorizate (de exemplu industria autoturismelor)- funcționează împotriva eficienței economice, protejând afaceri care ar trebui să eșueze, menținând veniturile managerilor și acționarilor acestor industrii la nivele ridicate.

Doctrina "too big to fail", reflectată, cel mai recent, în politica TARP de salvare a băncilor de pe Wall Street, distorsionează eficiența prin încurajarea unor asumări de risc excesive. Între timp, aceste acțiuni de sprijin, generează venituri uriașe pentru cei câțiva norocoși care își mențin câștigurile în vremuri bune, pasând pierderile către contribuabili în vremurile mai întunecate.

Spre deosebire de aceste politici și altele, cea pe care Buffett o critică - rate mici de impozitare pe veniturile provenite din capital - este benefică economiei, inclusiv gospodăriilor cu venituri reduse.

Economiștii sunt, în mare parte, de acord cu faptul că un sistem fiscal eficient ar trebui să evite impozitarea veniturilor, dividentelor și a altor câștiguri provenite din capital, pentru a încuraja economisirea, investițiile și creșterea. Prin urmare, taxele percepute veniturilor rezultate din capital ar trebui să fie scăzute sau chiar nule. Statele Unite sunt departe de acest ideal, având în vedere nivelul ridicat al taxelor pe veniturile corporative cât și a celor percepute la nivel individual.

Buffett susține că impozitarea veniturilor provenite din capital nu a împiedicat niciodată, pe nimeni, să investească. Atunci, înseamnă că nu a dezbătut niciodată problema cu mine sau cu mulți dintre prietenii mei.

Și mai important, taxarea veniturilor rezultate în urma investițiilor, joacă un rol major în configurarea tipurilor și destinațiilor investițiilor, chiar dacă efectele asupra cantității sunt minore. Ulterior, aceste dezechilibre ale opțiunilor de investiții, provocate de sistemul fiscal, reduc creșterea economică. Taxele masive percepute de guvernul american împing investițiile dincolo de hotarele naționale.

Așadar, majorarea taxelor pe capital nu îi va determina pe cei deosebit de bogați să-și plătească partea lor "justă"; va încuraja emigrarea capitalului, împingând fabricile și inovațiile peste hotare. Bogații se vor bucura, în continuare, de venituri semnificative, însă muncitorii americani vor avea salarii mai mici și mai puține locuri de muncă.

Buffett se înșală fundamental în momentul în care se concentrează, mai degrabă, pe efecte și nu pe politicile care le provoacă. Întrebarea corectă este care sunt politicile capabile să încurajeze diferențele în venituri menite să reflecte munca și energia depuse, inovația și creativitatea, și nu recompensarea celor imorali, cu relații politice sau șireți din punct de vedere fiscal.

În economie, precum în sport, ar trebui să adoptăm reguli potrivite și să insistăm ca toți să joace după ele. Apoi, vom putea sta deoparte și aplauda învingătorii.

 

Acest articol a fost postat pe site-ul CNN.com, la data de 16 august 2011.

 

Jeffrey A. Miron este membru al Institutului Cato și directorul pentru programe de licență din cadrul Departamentului de Economie al Universității Harvard. Un adept al libertarianismului, Miron s-a remarcat, îndeosebi, prin lucrările sale referitoare la economia drogurilor. Absolvent Magna cum Laude al Swathmore College și doctor în economie al Massachussetts Institute of Technology, Jeffrey Miron este autorul a numeroase articole și cărți, din care se remarcă: Drug War Crimes:The Consequences of Prohibition, The Economics of Seasonal Cycles și Libertarianism, from A to Z - carte tradusă şi în română în cadrul Centrului de Economie Politică şi Afaceri "Murray Rothbard".