Taxele vamale şi economia statului bunăstării

Share:

Am descoperit, de-a lungul anilor, că atunci când discut cu oameni care susţin taxele vamale, adică taxe pe bunurile importate şi care sunt puse în aplicare prin insigne oficiale şi arme, aceştia mereu adoptă argumente ce se aplică doar pe una din părţile graniţei.  Ei refuză să aplice exact aceleaşi argumente în cazul omenilor aflaţi pe cealaltă parte a graniţei. Îi provoc pe susţinătorii taxelor vamale să-şi expună argumentele pentru ambele persoane care se angajează în derularea comerţului internaţional. Etica şi economia comerţului restricţionat se aplică, cu siguranţă, persoanei care vrea să facă comerţ de pe cealaltă parte a liniei invizibile cunoscută drept graniţă naţională. Dacă argumentele în favoarea comerţului restricţionat se aplică economiei americane, atunci cu siguranţă se aplică şi pentru economia celeilalte ţări. Logica şi etica nu se schimbă doar pentru că trecem peste o linie judiciară invizibilă. Iau această poziţie pentru că vreau ca persoana care susţine taxele vamale să se confrunte cu implicaţiile poziţiei sale.

Nu încetează să mă uimească faptul că aproape niciodată nu sunt în stare să conving o persoană care apără taxele vamale, să urmărească logica argumentului său. Fără excepţie, persoana insistă asupra faptului că linia invizibilă ce separă două jurisdicţii, numite ţări, este importantă din punct de vedere economic, şi prin urmare taxele vamale pe importurile americane sunt legitime, înţelepte şi benefice pentru marea majoritate a americanilor. Totuşi, cand îi cer să facă exact acelaşi raţionament cu privire la oamenii aflaţi pe partea cealaltă a graniţei, adică fie canadieni, fie mexicani, respectiva persoană are probleme enorme în a-şi susţine pledoaria. Ceea ce pare perfect clar pentru el cu privire la americani pe partea lor de graniţă pare ridicol atunci când încearcă să prezinte situaţia din punctul de vedere al mexicanului sau a canadianului aflat pe partea cealaltă a graniţei.

De ce se întâmplă acest lucru? De ce  un argument ce pare perfect logic şi perfect etic din punctul de vedere al americanului care apără taxele vamale americane pe bunurile importate nu ar putea fi la fel de logic şi etic din punctul de vedere al mexicanului sau canadianului aflat pe partea cealaltă a graniţei?

Există o explicaţie. Argumentul său este absurd. Atunci când îl aplică persoanelor de dincolo de graniţă, argumentul devine absurd în mod mult mai evident. Astfel, el preferă să nu ia în considerare ce se întâmplă pe partea cealaltă a graniţei.

Agricultura Franţei

De dragul argumentului, să începem cu o situaţie din lumea reală. În Franţa, guvernul a protejat de mult timp fermierii francezi de importurile americane de alimente. Cerealele americane ar scădea preţul cerealelor în Franţa. Agricultorii francezi ar  considera că este mai puţin profitabil să concureze. Aşa că, ei obţin protecţie prin lege. Acest precedent legal datează încă din 1892.

Competiţia a început cu dezvoltarea seceratoarelor de cereale în anii 1840. Apoi a avut loc apariţia căilor ferate în anii 1850 - ceea ce a însemnat transport ieftin de la cultura de cereale la portul din New York sau la Râul Mississippi. Au apărut apoi vapoarele cu aburi în anii 1870: vase mari care navigau pe tot parcursul anului. Transportau o cantitate mare de cereale. Ca rezultat, agricultorii americani au devenit cei mai eficienţi cultivatori de grâu de pe faţa pământului. Şi canadienii erau foarte eficienţi, dar ei se luptau cu vremea. Canada este localizată departe, în nord: are un sezon agricol mai scurt. Acest lucru a oferit un avantaj agricultorilor americani.

Guvernul francez, presat de agricultorii francezi, a introdus taxe vamale împotriva alimentelor importate în 1892: prin introducerea taxei vamale Méline. Principalele ţinte ale legislaţiei împotriva alimentelor importate au fost agricultorii americani. Guvernul francez a delegat birocraţi să meargă la graniţe şi să impună restricţii asupra cerealelor importate din America. Asta a redus cererea pentru cerealele americane în Franţa. Asta a însemnat faptul că cultivatorii americani de grâu nu au putut stabili în mod legal un aranjament voluntar cu angrosiştii francezi de cereale, care vindeau brutarilor francezi, care doreau să vândă pâine obţinută la costuri mai mici şi care voiau, pentru asta, să cumpere cerealele americane produse la cost mai redus.

Cât de etică a fost această acţiune din partea agricultorilor francezi? Cât de etică a fost folosirea presiunii politice de către agricultorii francezi pentru a ridica preţul pâinii pentru francezii săraci, doar de dragul de a obţine venituri mai mari pentru ei înşişi, şi ca efect secundar, să reducă veniturile agricultorilor americani?

Un american apărător consecvent al taxelor vamale ar trebui să se bucure de faptul că guvernul francez a cedat la presiunea agricultorilor francezi, chiar dacă agricultorii americani au fost cei care au pierdut. Taxele vamale în Franţa au redus comerţul. Potrivit unui susţinător al taxelor vamale, acest lucru i-a facut pe francezi mai bogaţi. Apărătorul taxelor vamale americane ar trebui să se bucure pentru că politicienii francezi s-au gândit atât de mult la logica taxelor vamale, încât au adoptat în 1892 această taxă vamală şi au continuat să restricţioneze importurile de alimente în Franţa până astăzi.

Ceea ce este acceptabil pentru o persoană este acceptabil şi pentru cealaltă. Orice constituie o politică economică înţeleaptă într-o parte a graniţei constituie o politică înţeleaptă şi pe cealaltă parte. De acord?

Cât despre francezii săraci, care vor pâine mai puţin scumpă, un apărător consecvent al taxelor vamale ar trebui să conchidă că aceşti oameni merită preţuri mai mari şi că le merită de dragul naţiunii, aşa cum susţin agricultorii francezi. Aceasta este o variantă a faimoasei expresii franceze: “Lasă-i să mănânce tort !”

Îţi poţ imagina un apărător american al ideii de taxe vamale în anul...să zicem 1895, ieşind în public şi lăudând restricţiile guvernului francez asupra importurilor de produse agricole americane? Îţi poţi imagina vreo revistă americană sau ziar publicând o asemenea susţinere? Îţi poţi imagina un ziar destinat agricultorilor americani publicând un articol al unui apărător al taxelor vamale care să argumenteze că era nu doar dreptul guvernului francez să refuze produsele americane, dar că era chiar o responsabilitate morală să facă asta?

Spui că nu-ţi poţi imagina aşa ceva? Nici eu nu pot. De ce nu? Pentru că argumentul în favoarea taxelor vamale este iraţional din punct de vedere economic. Este mai uşor să vezi acest lucru atunci când eşti victima unei taxe vamale. Interesul tău personal clarifică argumentul. Devine clar faptul că un argument în favoarea taxelor vamale este o formă de apărare a legilor intereselor speciale, care favorizează producătorii ineficienţi ce nu pot concura în mod eficient cu importurile. Clienţii preferă importurile. Prin urmare, clienţii trebuie să fie zădărniciţi prin constrângerea statului - afirmă producătorii interni. “Clientul are întotdeauna dreptate, mai puţin atunci când cumpără importuri!”.

Guvernul francez a cedat presiunii politice a agricultorilor francezi dintr-un motiv foarte bun: agricultorii francezi au votat ca un  bloc. Ei au oferit, de asemenea, bani pentru campaniile politicienilor francezi.

Populaţia săracă din Franţa nu avea un bloc de votare la fel de bine organizat şi nici nu au înţeles logica pieţei libere, care îi identifica drept marii perdanţi ai sistemului taxei vamale.

 Evident, niciun politician din Franţa nu a acordat niciun fel de atenţie plângerilor venite din partea agricultorilor americani, care erau în mod evident perdanţii acestei situaţii. De ce i-ar păsa unui politician francez de părerile unui agricultor american?

Totuşi, unui apărător al libertăţii pieţei în Franţa ar fi trebuit să-i pese. În acelaşi mod, pe partea cealaltă a Oceanului Atlantic, în Statele Unite, unui apărător al libertăţii pieţei ar fi trebuit, de asemenea, să-i pese. Apărătorul libertăţii pieţei în Franţa ar fi trebuit să ia foarte în serios pierderile suferite de agricultorii americani. Apărătorul libertăţii pieţei în SUA ar fi trebuit să ia foarte în serios pierderile suferite de oamenii săraci din Franţa, care au trebuit să plătească mai mult pentru materia primă a vieţii lor: pâinea.

Pe scurt, o apărare etică a libertăţii, ca şi o apărare economică a libertăţii, se aplică în acelaşi mod ambelor părţi ale unei graniţe naţionale. Oricine pretinde că apără libertatea pieţei pentru propriul său popor ar trebui să fie pregătit, de asemenea, să apere libertatea pieţei pentru popoarele aflate în afara graniţei naţionale. Aceasta este doctrina domniei legii. Această acceptare pe scară largă a acestui principiu a făcut Vestul bogat.

Taxele vamale versus domnia legii

Diferenţa dintre apărătorul taxelor vamale şi apărătorul libertăţii pieţei este următoarea: apărătorul taxelor nu crede şi nici nu face publică o apărare sistematică a legitimităţii taxelor vamale pe cealaltă parte a frontierei. Ceea ce vrea el este o situaţie „fără taxe vamale” pe cealaltă parte a graniţei şi o lege „pro-taxe vamale” pe această parte a graniţei. Vrea ca americanii să poată vinde orice vor, la cel mai bun preţ posibil oamenilor de pe partea cealaltă a graniţei. Dar el nu vrea ca oamenilor de pe partea cealaltă a frontierei să le fie permis de către lege să le vândă oamenilor de pe această parte a graniţei la cel mai bun preţ posibil.

Asta înseamnă situaţii diferite pentru oameni diferiţi şi este o negare a principiului fundamental al eticii şi al economiei. El neagă aplicabilitatea în acelaşi mod a legitimităţii justiţiei pe ambele părţi ale liniei invizibile, şi anume, a graniţei naţionale. Persoanele care favorizează taxele vamale sunt dispuse să admită că oamenii ar trebui să aibă un drept legal de a face comerţ, fără intervenţia statului, cu oamenii de peste stradă, cu oamenii din afara localităţii lor, sau cu cei din afara judeţului lor, sau cu cei din interiorul aceluiaşi stat, dar cred că statul ar trebui să refuze acest drept la graniţa naţională. Logica comerţului liber se presupune că se termină la graniţa naţională. La fel se întâmplă şi cu logica eticii.

Indiferent de câte ori spun asta, indiferent în câte feluri o spun, sunt oameni care revin la mine şi susţin exact acelaşi principiu pe care l-am descris aici: non-aplicabilitatea logicii taxelor vamale pe partea cealaltă a graniţei.

Logica insignelor, a armelor şi a taxelor pe vânzare trebuie să fie aplicată pe ambele părţi ale graniţei. Etica insignelor, a armelor şi a taxelor pe vânzare trebuie să fie aplicată pe ambele părţi ale graniţei.

Orice american care are cea mai mică ezitare în a susţine legitimitatea guvernului francez atunci când acesta stabileşte restricţii tarifare împotriva importului de produse agricole americane, ar trebui să se gandească cu grijă la etica apărării sale a taxelor vamale care sunt impuse de guvernul Statelor Unite asupra importului de bunuri franţuzeşti sau orice alte bunuri.

Pentru a face asta, este necesară abilitatea de a aplica logica economică şi etica oamenilor aflaţi de ambele părţi ale liniei invizibile cunoscută ca graniţă naţională. Foarte puţini oameni au această abilitate. Foarte puţini oameni care susţin taxele vamale au această abilitate. Ei pur şi simplu nu pot reuşi să înţeleagă că regulile se aplică la fel pentru toţi oamenii. Ei chiar cred că politicienii americani care restricţionează importurile şi restrâng astfel şi exporturile acţionează cu bună credinţă şi că sunt în beneficiul marii majorităţi a americanilor. Totuşi, ei nu vor aplica aceeaşi logică guvernului aflat de partea cealaltă a graniţei.

Aceleaşi efecte de ambele părţi ale graniţei

Efectele economice ale unei taxe vamale pe această parte a graniţei sunt aceleaşi ca şi efectele economice ale unei taxe vamale pe cealaltă parte a graniţei. Susţinătorii taxei vamale nu înţeleg asta.

Dacă guvernul Statelor Unite restricţionează comerţul cu cineva de peste graniţă, exportatorul străin nu poate intra în posesia dolarilor americani. Altfel, el ar fi avut posibilitatea să facă acest lucru, pentru că ar fi putut să-şi vândă bunurile unui american. Ar fi putut apoi să ia acei dolari şi să-i depoziteze la o bancă americană. Asta fac exportatorii tot timpul. Au conturi bancare în ţările în care exportă. Exportatorul străin ar fi putut cheltui apoi acei dolari pe bunuri şi servicii americane. Sau ar fi putut investi în afaceri americane (trist de spus, el ar fi putut cumpăra, de asemenea, bonuri de trezorerie americane, finanţând deci, guvernul federal).

Atunci când guvernul SUA împiedică vânzătorii străini de bunuri şi servicii de la a vinde în Statele Unite, această acţiune reduce numărul dolarilor aflaţi la dispoziţia străinilor pentru a cumpăra produse americane. Asta înseamnă că o taxă vamală împotriva importurilor are exact aceleaşi efecte precum o taxă americană asupra exporturilor americane. Persoana aflată pe partea cealaltă a graniţei este impiedicată să cumpere produse americane.

În cazul unei taxe de export, persoana este impiedicată să cumpere produse americane de către un om cu insignă şi armă, care înfige arma în burta exportatorului american şi îi spune “nu poţi vinde în mod legal străinului până nu plăteşti taxa”. În cazul unei taxe vamale, guvernul pune arma în burta importatorului american şi îi spune: ”nu ai voie să imporţi bunuri de la străinul acela până nu plăteşti taxa”. În ambele cazuri, străinul nu are dreptul de a-şi cheltui banii pe produse americane.

Odată ce vezi lucrurile în acest fel, sper să vezi că perdanţii acestui aranjament se află pe ambele părţi ale graniţei. Exportatorii americani nu pot vinde atâtea bunuri şi servicii străinilor pe cât ar fi putut vinde dacă guvernul Statelor Unite nu ar fi trimis oameni cu insigne şi arme să interzică comerţul. Importatorul american de bunuri străine nu poate cumpăra la fel de multe bunuri străine, astfel că străinul nu poate intra în posesia dolarilor americani şi nu-i poate cheltui pe bunuri şi servicii americane. De asemenea, nu investeşte în companii americane.

Economia războiului şi a păcii

 Nu întâlnim foarte des restricţii de export. Le întâlnim în timp de război, însă. Nu le întâlnim atunci când este pace. De ce nu le întâlnim atunci când e pace? Deoarece aceste legi sunt o datorie pentru majoritatea americanilor. Ele reduc comerţul între americani şi străini. Oricând este impusă o taxă vamală, aceasta restricţionează exportul către ţara străină, deoarece oamenii din ţara străină nu au acces la atât de mulţi dolari la care ar fi putut avea acces dacă ar fi fost permis comerţul.

De ce apărătorul taxelor vamale nu apără cu aceeaşi fervoare restricţiile de export impuse de stat? Dacă efectul economic este acelaşi, şi anume o reducere a exporturilor americane, de ce apărătorii taxelor nu ies în public şi nu le spun alegătorilor că ei trebuie să voteze politicienii ce vor vota în Congres în favoarea taxelor vamale şi, de asemenea, în favoarea impunerii de bariere pentru exporturile americane?

Răspunsul este evident: alegătorii americani nu sunt atât de proşti încât să voteze pentru o legislaţie care să restricţioneze exporturile americane. Din nefericire, pentru că nu înţeleg logica economiei, care este o suferinţă pe care o împart cu toţi susţinătorii taxelor vamale, ei nu înţeleg că acestea au acelaşi efect ca şi restricţiile de export. Aşa că, sunt dispuşi să voteze pentru politicienii care votează în favoarea taxelor de vânzare pe bunuri importate. Ei fac asta bazându-se pe premisa că este bine pentru toţi americanii, când este, evident, teribil pentru exportatorii americani. Este, de asemenea, teribil pentru clienţii care ar fi putut cumpăra lucruri produse în străinătate, la preţuri mai mici.

Pentru a reduce importurile, este necesar doar să se restricţioneze exporturile. Guvernul nu trebuie să impună o taxă vamală. Trebuie doar să aprobe o taxă de export. Să vă explic.

Atunci când, în timpul războiului, guvernul SUA a impus restricţii de export acelor ţări cu care era în război, guvernul a impus de asemenea restricţii de import la bunurile vândute de către rezidenţii aceleiaşi naţiuni străine. În timp de război, alegătorii au abilitatea de a înţelege logica unei restricţii de export. Ei înţeleg că prin impunerea unei restricţii de export, guvernul intervine în comerţul liber. Acelaşi lucru îl fac şi restricţiile la import.

Din punct de vedere logic, o flotă de nave americane care impiedică bunurile să ajungă la naţiunile inamice ar impiedica, de asemenea, bunurile ce vin de la acea naţiune. Aceasta este logica unei blocade navale. Dar aceasta este atât logica taxelor vamale cât şi a taxelor de export. Scopul este să fie redus comerţul.

Dacă este imposibil ca oamenii din cealaltă ţară să pună mâna pe dolari, atunci ei nu pot cumpăra de la exportatorii din Statele Unite. Principalul scop al restricţiilor de export este să asigure faptul că nimeni din partea cealaltă a graniţei care dispune de dolari nu are posibilitatea să cumpere bunuri americane. În timp de război, exportatorii acceptă asta de dragul cauzei naţionale. Ei realizează că este o restricţie de război. Imediat ce se termină războiul, bariera de export ar trebui să fie îndepărtată. Dar dacă bariera de export ar trebui să fie eliminată, atunci şi bariera de import ar trebui să fie, de asemenea, eliminată, din exact acelaşi motiv: a fost restaurată pacea.

Oamenii înţeleg că barierele de export sunt măsuri de război. De asemenea, percep barierele de import ca fiind măsuri de război. Înţeleg logica războiului. Logica războiului este împotriva schimburilor voluntare între oamenii aflaţi pe părţi opuse ale graniţei. Da, cu toţii ştim poveştile unui comerţ minimal care are loc chiar între unităţile militare care sunt implicate în luptă. S-a întâmplat asta în timpul Războiului American Civil. Nu trebuia să se întâmple în cazul armamentului militar, dar s-a întâmplat cu lucruri precum: tutun, pe care sudicii trebuiau să-l vândă, şi alte lucruri precum articole medicale, de care nordicii dispuneau din abundenţă. Dar nu ar trebui să fie graniţe larg deschise între părţi combatante într-o mare conflagraţie. Alegătorii acceptă acest lucru.[1]

După ce ostilităţile sunt încheiate şi pacea este restaurată, barierele comerciale ar trebui să dispară. Dar, pentru că anumiţi producători de pe ambele părţi ale graniţei sunt acum ameninţaţi de importurile de peste graniţă, ei au uneori succes în a convinge guvernele să impună restricţii de import, dar nu restricţii de export, pentru a ţine la distanţă competiţia. Cu alte cuvinte, pacea nu a fost de fapt restaurată complet.

Orice taxă vamală care este impusă în mod deliberat pentru a restricţiona importul de bunuri şi servicii din străinătate este un “mini-act” de război. Taxele vamale ar trebui văzute ca  acte de război. Ele ar trebui analizate din punct de vedere economic şi etic ca acte de război. În timpul războiului, ele sunt văzute în mod clar ca nişte acte de război. Ele sunt acceptate de alegători în numele luptei pe viaţă şi pe moarte din timpul conflictului militar. Problema este aceea că logica păcii nu este extinsă la bunurile importate după ce ostilităţile au încetat.

De fiecare dată când un guvern trimite un om cu insignă şi armă să restricţioneze comerţul se desfăşoară un act de război. Nimeni nu ar trebui să favorizeze o restricţionare a comerţului altor oameni decât dacă rezultatele comerţului respectiv sunt comparabile cu rezultatele comerţului din timpul războiului.

Nu am văzut niciodată argumentul logic în favoarea taxelor vamale bazat pe aplicarea eticii şi economiei războiului. Susţinătorii taxelor vamale nu înţeleg că ceea ce fac ei este o politică economică care este larg acceptată în timp de război, dar care nu are ce căuta în nicio economie pe timp de pace.

Nu vorbesc despre taxele vamale ca reprezentând un mijloc de a genera venit. Orice taxă este o restricţie asupra comerţului cuiva. Singura justificare pentru o taxă ar trebui să fie faptul că acea taxă va face posibilă  o mai mare pace. Orice taxă care este impusă ca mijloc de a extrage avuţia de la un grup pentru a o transfera altui grup este un act de război. Este politica jafului.

Taxele vamale şi statul bunăstării

Taxarea se presupune că se aplică tuturor în aproximativ acelaşi fel. Economia modernă a bunăstării refuză să accepte acest principiu. Economia bunăstării caută să legitimizeze folosirea oamenilor cu pistoale şi insigne pentru a confisca bani de la un grup de alegători şi a-i transfera la alt grup de alegători (mai puţin comisioanele de manipulare a guvernului). Aceasta este lupta de clasă. De aceea Karl Marx, în Manifestul Partidului Comunist (1848), a recomandat ca a doua etapă în crearea tranziţiei de la socialism la comunism să fie stabilirea unui impozit pe venit progresiv. A înţeles asta ca fiind lupta de clasă.

De ce vor conservatorii război la graniţele noastre naţionale? De ce cred ei că economia războiului, deşi redusă, ar trebui să stea la baza vieţilor noastre? De ce oamenii chiar cred că este legitim ca un guvern să ameninţe cu violenţa doi oameni aflaţi de părţi opuse ale graniţei naţionale, pentru ca un mic grup de producători ameninţaţi de competiţia producătorilor aflaţi pe cealaltă parte a graniţei să fie avantajaţi?

Nimeni nu acordă nicio atenţie producătorilor autohtoni care altfel ar fi putut să exporte oamenilor aflaţi pe partea cealaltă a graniţei. Tineţi minte: efectele economice ale taxelor vamale sunt aceleaşi ca şi efectele economice ale unei bariere de export. Totuşi, apărătorii taxelor pur şi simplu nu pot concepe asta. Ei sunt impermeabili la logica economiei.

Pledoaria împotriva taxelor vamale este pledoaria împotriva războiului nedeclarat. Este atât de simplu. Pledoaria împotriva taxelor vamale este cea împotriva politicii intereselor speciale bazate pe o analiză economică complet falsă, care este în cele din urmă economia statului bunăstării.

Oricine apără taxele vamale pentru orice alt motiv decât venitul, este un apărător al statului bunăstării. El vrea să apere grupuri limitate de alegători americani pe cheltuiala marii majorităţi a americanilor. El vrea o legislaţie a intereselor speciale, bazată pe violenţă şi pe ameninţarea cu violenţa, pentru a transfera bani de la un grup de americani la grupul său de interes special care este favorizat.

Concluzii

Nu pledez în favoarea comerţului liber pentru a convinge susţinătorii taxelor vamale. Stiu că este practic imposibil pentru oricine să convingă susţinătorii taxelor vamale folosind fie logica economică, fie argumente etice. Ei sunt impermeabili la toate. Logica economică nu are niciun sens pentru ei. Ei nu pot urmări logica poziţiei lor ce duce la concluzii inevitabile, pe care ei le resping. Aşa că neagă legitimitatea logicii economice. În ceea ce priveşte etica, ei cred că insignele, armele şi taxele pe vânzare sunt utile pentru ţară. Ei aprobă în totalitate redistribuirea avuţiei prin constrângere guvernamentală, atât timp cât această constrângere transferă bani către acei producători autohtoni care, altfel, ar fi fost abandonaţi de către clienţi.

Pledez pentru comerţul liber pentru acei oameni care chiar vor să fie consecvenţi în ceea ce gândesc şi în ceea ce fac. Ei nu vor să fie de partea acelora care vor să-şi protejeze veniturile prin realizarea a ceea ce reprezintă de fapt acte de război împotriva altor americani, şi prin extrapolare, împotriva oamenilor paşnici de pe cealaltă parte a graniţei naţionale.

Pentru a înţelege logica taxelor vamale, mereu să începi prin a te gândi la ele cu imaginea mentală a doi oameni aflaţi pe părţi opuse ale străzii. Dacă nu incepi cu doi comercianţi şi dacă nu te ocupi de problemele de bază ale comerţului cu privire la oameni de pe laturi opuse ale străzii, vei fi manipulat cu uşurinţă de non-economişti care vor să apere statul bunăstării. Vor folosi statistici şi argumente irelevante pentru a te atrage de partea politicii jafului, care este întotdeauna statul bunăstării. Vor pretinde că doar anti-patrioţii s-ar opune taxelor vamale, în acelaşi fel în care statul bunăstării socialist pretinde că numai exploatatorii săracilor ar putea fi împotriva economiei violenţei care stă la baza oricărui stat al bunăstării.

Scopul meu este să conving oamenii atât împotriva economiei cât şi a eticii statului bunăstării. Asta include argumentele mele împotriva taxelor vamale şi impotriva cotelor de import. Dacă eşti împotriva statului bunăstării şi împotriva folosirii violenţei pentru a pune mâna pe portofelele oamenilor, atunci ar fi bine să te opui taxelor, cotelor de import şi tuturor celorlalte restricţii ale comerţului între oameni aflaţi pe părţile opuse ale liniei invizibile numite graniţă naţională.

Dacă tot refuzi să renunţi la ideea taxelor vamale ca fiind căi legitime de a redistribui bogăţia, atunci ar trebui cel puţin să admiţi faţă de tine şi faţă de ceilalţi că eşti în favoarea statului bunăstării. Este timpul să recunoşti. Favorizezi politica jafului. Acesta este argumentul tău :

“Vezi această insignă? Asta înseamnă că sunt aici în numele poporului. Vezi această armă? Asta înseamnă ca poporul m-a încredinţat cu puterea de a-i apăra interesele. Ai înşeles băiete?  Poporul. Vezi încotro este indreptată această armă? Spre burta ta. Acum scoate portofelul. Predă banii pentru impozitul pe vânzare. Sunt pentru popor. Ce zici? Spui că mai bine nu mai cumperi? Spui că e prea scump acum? Păi şi asta e pentru popor. Acum vei cumpăra de la popor, dacă vei mai cumpăra. Poporul îţi mulţumeşte. Eu îţi mulţumesc. Să ai o zi frumoasă!”

 

Gary North este autorul operelor Mises on Money  si a Honest Money: A Bilblical Blueprint for Money and Banking. Este, de asemenea, autorul unei serii de 20 de volume, An Economic Commentary on the Bible.

Acest articol a fost publicat iniţial în cadrul Ludwig von Mises Institute, în iulie 2012.



[1] Doar ca o precizare, Banca Reglementelor Internaţionale în cel de-al doilea Război Mondial a închis conturile pentru bănci din toate părţile graniţei. Încă era comerţ. Erau reprezentanţi ai naţiunilor majore la BIS. Nimic din toate acestea nu a fost discutat vreodată public. Publicul ar fi suferit de  o aşa-numită “disonanţă cognitivă”. 
 
Share:

Publicat de