Guvernul a decis să înceapă anul cu veşti bune. Sau cel puţin asta ar vrea guvernanţii să creadă cei care află că salariul minim ar trebui să crească de la 700 la 800 de lei. Desigur, cei mai mulţi vor crede asta, având impresia că vor fi plătiţi mai bine decât înainte. Dacă e şi garantat, atunci e perfect. Guvernanţii nu le spun ce se va întâmpla cu acei salariaţi a căror productivitate nu justifică noul salariu minim. Nici nu îi interesează. Important...
Citeste mai departeToate intrarile din anul 2013
"În România, deficitul de libertate economică a apărut în urma unui jaf “subtil” de mari proporții, la care toată lumea a asistat după 1989, dar pe care foarte puțini l-au observat. Obiectul jafului a fost libertatea economică, adică “libertatea de a prospera în interiorul unei țări fără intervenția guvernului sau a unei autorități economice (…) O parte importantă a economiei a rămas conectată la puterea politică. Puterea economică cu adevărat...
Citeste mai departeMarea Britanie și-a dus până la capăt dorința de a mai tăia din cheltuielile UE, în timp ce Franța, adepta expansiunii bugetare, a fost nevoită să cedeze. Firește că redistribuirea, chiar și la nivel european, funcționează în baza aceluiași mecanism vicios, iar fiecare stat va pleda întotdeauna pentru „ajustarea” bugetului după propriile avantaje. Așadar, acest joc al ambițiilor statelor membre nu ar trebui să fie unul surprinzător. Mai degrabă, el vine să reconfirme...
Citeste mai departeÎn ultimul deceniu, Rusia a fost cel mai mare cumpărător de aur. Scopul este evitarea şocurilor survenite pe fondul prăbuşirii dolarului, euro sau oricărei alte monede. Prin urmare, pe fondul semnelor de slăbiciune arătate de monedele consacrate ca etalon în economia mondială, plasamentele în aur par a câştiga teren. În timp ce băncile centrale ale economiilor dezvoltate au tipărit bani pentru a atenua efectele crizei economice, încrederea investitorilor în...
Citeste mai departeÎntr-o scrisoare transmisă ministrului francez al industriei de către CEO-ul unei companii private, acesta din urmă îi explică foarte clar care sunt problemele economiei franceze. În câteva rânduri arată care sunt cauzele rigidităţilor de pe piaţa muncii şi de ce mediul de afaceri francez este atât de neprimitor. Nu scapă criticii nici relaţia aproape simbiotică între guvernul francez şi sindicate. Toate acestea justifică decizia companiei private de a "muta"...
Citeste mai departe"În cea mai bună tradiţie a şcolii austriece, mesajul primordial al cărţii este următorul: economia nu este „lăcomie competentă”, nu este nici management, nici contabilitate şi nici algebră, ci etică în cel mai autentic sens al cuvântului, etică a convieţuirii paşnice şi cooperante dintre oamenii liberi.", susţine Ionuţ Bălan, autorul unei recenzii a cărţii "Capitalismul. Logica Libertăţii".
Citeste mai departePuse în faţa unor regimuri fiscale deja împovărătoare pentru economiile lor, a dificultăţilor în atragerea de venituri suplimentare şi a unor cheltuieli publice crescânde, statele europene încep să recurgă la încălcări ale proprietăţii private pentru a-şi acoperi, temporar, deficitele. Din acest motiv, F9 propune luarea în considerare în cadrul procesului de revizuire a Constituției modificarea art. 44 și a art. 135 din Constituție în sensul...
Citeste mai departeAu început înscrierile pentru distincția Studentul Anului 2013, competiție adresată studenților din mediul universitar românesc ce studiază unul dintre domeniile: Economie, Arhitectură, Jurnalism și Comunicare, Medicină și Drept. În cadrul categoriei Economie, tema de concurs constă în redactarea unui eseu care să ilustreze în ce măsură cauzele actualei crize economice sau ale altora au legătură cu evenimente neprevăzute, cu intervenția statului în economie...
Citeste mai departeCu toţii dorim să promovăm gândirea economică sănătoasă şi credem că, dincolo de publicistică, bloguri, articole în presă, prezenţe TV şi comentarii pe Facebook acest deziderat ar fi slujit printr-o interacţiune cât mai directă cu voi – cei care doriţi să ne cunoaşteţi. De asemenea, am primit mai multe solicitări de a prezenta în mai multe locuri din ţară cartea Capitalismul. Logica libertăţii, astfel încât, dacă există suficient suport, ideea...
Citeste mai departeVrem nu vrem, trebuie să susținem progresul culturii! Cel puțin așa se întâmplă în Franța, acolo unde Ministerul Culturii a propus introducerea unei taxe de 1% pentru toți utilizatorii de computere, smartphone-uri și alte dispozitive care pot fi conectate la Internet. Considerând că obținerea informației din mediul online vine să interfereze cu evoluția culturii tradiționale, guvernul îi obligă pe aceștia să contribuie la subvențiiile pe care statul francez le acordă...
Citeste mai departeECOL vă invită la dezbaterea "Capitalism vs. Socialism", eveniment ce va avea loc marți, 28 mai, orele 18.00, în Sala Senatului Universității Româno-Americane. Vor discuta despre problemele actuale ale economiei Bogdan Glăvan - "Politica de austeritate: 99% etatism și 1% liberalism?", Cosmin Marinescu - "Jurnal de criză: capitalism cu prezumție de vinovăție", împreună cu Victoria Stoiciu - "Politica inegalității – cum putem salva...
Citeste mai departeÎn patria lui Smith, Mill și Locke, liberalismul clasic (re)câștigă din ce în ce mai mulți susținători. Aici, majoritatea tinerilor au înțeles deja că singurul rol al guvernelor trebuie să fie cel de a apăra proprietatea privată și libertatea individuală, și nu de a le încălca ori de câte ori se invește ocazia: studiile recente ne arată că peste 70% dintre britanicii născuți după 1797 resping ideea statului bunăstării, iar tinerii cu vârste cuprinse între...
Citeste mai departeEducaţia formală, mai ales la nivel superior, ar trebui să asigure beneficiarului acele abilităţi necesare pentru integrarea rapidă pe piaţa muncii. Prin urmare, educaţia la acest nivel nu este un scop în sine, ci trebuie conectată cu aşteptările beneficiarilor. Serviciile educaţionale sunt dependente de piaţă la fel ca oricare altele. În schimb, sistemul educaţional public românesc funcţionează în afara acestei relaţii. Miza o reprezintă atragerea surselor de finanţare pentru...
Citeste mai departeMedicii amenințau zilele trecute cu mișcări ample de protest pentru a amenda starea proastă a sistemului public de sănătate. Pentru a întregi imaginea sumbră au fost scoase la iveală statistici "alarmante". Am putut afla câți medici au părăsit sistemul, cât de puțin câștigă cei rămași și alte detalii menite să sensibilizeze. Faptul că statul este cel mai prost administrator se confirmă inclusiv în cazul serviciilor de sănătate și explică statisticile. Ce...
Citeste mai departeMăsurile recent anunțate de guvernanți sunt menite să aducă încasări suplimentare la bugetul de stat. Economia "funcționează", mai rămâne să își atingă scopul principal: alimentarea bugetului public. Pentru că evaziunea este ridicată, acest deziderat nu este atins așa cum se dorește. Deși este o consecință a taxării și piedicilor birocratice ridicate în calea liberului schimb, evaziunea va fi combătută exact prin măsurile care o favorizează. În aceste...
Citeste mai departeNumarul studentilor cuprinsi in invatamantul privat a crescut semnificativ in perioada 2000-2008, insa criza economica si promovarea slabă a examenului de Bacalaurat au determinat o scadere abrupta a populatiei scolare pe acest segment educational, evolutie care a dus si la o scadere dramatica a veniturilor inregistrate de universitatile private. Dezumflarea bulei numita “invatamantul superior privat din Romania” era inevitabila, acest proces fiind insa accelerat in ultimii 2-3 ani de reducerea semnificativă...
Citeste mai departe"Islanda a fost unul dintre primele state lovite de criza economică. Cele mai mari trei bănci s-au prăbușit, însă guvernul nu le-a iertat, iar apoi nici populația, chiar dacă aceasta a însemnat respingerea prin referendum, de două ori, a cererilor de compensare a pierderilor venite din Marea Britanie și Olanda. Nici politicienii nu au scăpat ușor în Islanda. Geir Haarde a fost primul premier din lume care a fost judecat pentru modul în care a gestionat criza economică. A fost...
Citeste mai departeFoarte multi economisti, si nu numai, sunt absolut convinşi că funcţionarea economiei are drept scop ultim alimentarea bugetului de stat. Prosperitatea este, cel mult, un obiectiv tolerabil. Conform acestora, principala grijă a întreprinzătorilor trebuie să o reprezinte plata impozitelor. Nimic despre sacrificiile contribuabililor. Deloc convingători în a argumenta impozitarea drept contraprestaţie pentru "binefacerile" statului, aceştia apelează la "coarda sensibilă". Însă...
Citeste mai departeStrăinii vor putea achiziţiona terenuri agricole în România începând cu 1 ianuarie 2014. În acest sens, guvernul pregăteşte cadrul instituţional "adecvat", schimbând şi înăsprind regulile de achiziţie a terenurilor agricole. Motivând fărâmiţarea proprietăţii funciare, iniţiatorii noilor reguli sugerează că străinii ar putea "specula" această oportunitate. Adică, surprinzător, vor intenţiona să cumpere terenuri agricole. Pentru...
Citeste mai departeECOL vă lansează invitaţia de a participa sâmbătă, 23 noiembrie 2013, ora 12, (standul Automobile Dacia) la un eveniment editorial special: lansarea cărţii „Avataruri ale corporaţiei multinaţionale. Exerciţiu de analiză proprietariană”. Autorul lucrării, distinsul nostru coleg Octavian-Dragomir Jora, vă propune o incursiune investigativă în lumea capitalismului global modern, unul dominat de corporaţii mari, dar şi de îngrijorări pe măsură. Tehnicismul exhibat de abordările...
Citeste mai departeWall-Street.ro a acordat premiul "Cartea anului 2013" lucrării "Capitalismul: logica libertăţii". Gala "Premianţii generaţiei tale" marchează şi evidenţiază cele mai reprezentative lucrări pe teme economice. Astfel, lucrarea elaborată în cadrul ECOL primeşte încă o recunoaştere importantă, de data aceasta din partea mediului de afaceri. Distincţia ne onorează şi dovedeşte importanţa şi aprecierea acordată ideilor economice sănătoase pe care le-am aşezat...
Citeste mai departe