Lecție de democrație

Share:
Duminică, România a arătat că încă “se poate”. Am asistat la redescoperirea unor valori de mult uitate și s-a văzut cum undeva, la limita dintre revoltă și resemnare, renaște speranța. După un sfert de secol, oamenii au arătat din nou cât de puternică este forța lor atunci când se unesc pentru schimbare. Mobilizarea impresionantă a celor deciși să apere libertatea, respectul, corectitudinea și să lupte împotriva unui sistem care nu pune pe primul plan drepturile tuturor, ci doar nevoile câtorva, a condus la victoria lui Klaus Iohannis. Cei din exterior au fost surprinși, în mod cert, dar probabil că ne-am surprins și mai mult pe noi înșine. Însă, poate cel mai important, sistemul politic a primit o lecție de democrație ce nu (mai) poate fi ușor uitată.
Share:

Publicat de