Pe 2 și pe 16 noiembrie, zeci de mii de români nu au putut vota, deși acest drept este prevăzut în Constituție. Aceasta este o reducere a libertății politice. Ea nu este singulară. În iulie 2012, un număr de acțiuni care au culminat cu referendumul pentru demiterea președintelui României au fost discutabile din punct de vedere al constituționalității. Pe 10 decembrie 2013 s-au votat în Camera Deputaților o serie de legi care instituiau super-imunitatea parlamentarilor, în dezacord cu ceea ce scrie în Constituție referitor la imunitate. Cum este posibil ca unele libertăți politice să fie încălcate, deși sunt exprimate în mod clar în Legea Fundamentală?

Mises (1949) scria că „dacă oamenii nu sunt liberi să cumpere şi să vândă pe piaţă, ei se transformă virtual în sclavi, dependenţi de bunăvoinţa [good graces] guvernului omnipotent, indiferent de ce ar putea scrie în constituţie ”[1].

Acesta este și explicația pentru acțiunile menționate mai sus, care ar fi putut să reducă sau chiar au redus libertatea politică a cetățenilor români: libertatea redusă față de corupție, libertatea redusă a proprietății (adică drepturile de proprietate neclare) și gradul înalt de dependența de veniturile de la buget a unor oameni.

În lucrarea mea Jaful vs.„Dreptul de a nu minți” (Curtea Veche Publishing, 2012) am explicat pe larg cum aceste libertăți economice reduse pun în pericol libertatea politică. Pe scurt, dacă libertatea față de corupție și libertatea proprietății sunt reduse și există o majoritate parlamentară fondată pe votul celor dependenți de o redistribuire nesustenabilă, atunci lupta electorală duce la reducerea libertății politice. De asemenea, am arătat că dacă sunt confruntați cu „problema alegerii între reducerea veniturilor din redistribuire și reducerea libertății politice, votanții dependenți de redistribuire vor prefera, pe termen scurt, reducerea libertății politice” (pp. 56-57) și vor da votul celor care le promit venituri mărite.

Pe baza argumentelor aduse, am făcut predicția că „[F]ără o creștere adecvată a libertății economice pe rutele menționate, nu este decât o chestiune de timp până când vor apărea reduceri ale libertății politice.” (p. 68). Regretabil, predicția mea s-a îndeplinit de mai multe ori de atunci. Cel mai recent s-a întâmplat pe 2 și pe 16 noiembrie, când zeci de mii de români din străinătate, ale căror libertăți economice sunt mai mari, nu au putut vota. Un vot pe care, așa cum s-a văzut, l-ar fi dat în proporție de 80 la sută lui Iohannis.  

Aceeași teorie a libertăților economice explică și „miracolul românesc” al alegerilor prezidențiale. De la o diferență de 10 puncte procentuale în primul tur în defavoarea sa, Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale din 2014 cu 55 la sută din voturi. O recuparare de 25 de puncte procenturale. Cum explică libertățile economice reduse recuperarea imensă, pe care nimeni nu a prevăzut-o? În Jaful vs. „Dreptul de a nu minți” am arătat că „indiferent de reacțiile externe, va exista mereu o mișcare internă împotriva alterării libertăților politice. În interior, la început, doar cei cu libertate economică relativ mare se vor opune alterării libertăților politice. Cei mai mulți vor fi, inevitabil, din sectorul privat.” Acești „oponenți” au fost independenții de redistribuire, adică românii din străinătate și cei angajați în sectorul privat din România, plus acei angajați la stat care sunt profesioniști desăvârșiți, care se pot angaja oricând în sectorul privat. Ei au ieșit la vot într-un număr mai mare ca la alegerile prezidențiale din 2004 sau 2009 exact pentru a apăra libertatea de a vota.

Teoria pe care am prezentat-o aici nu exclude ca „miracolul românesc” să aibă și alte explicații. De exemplu, este posibil ca unii oameni dependenți de redistribuire să fi votat pentru apărarea dreptului la vot al românilor din străinătate. De asemenea este posibil ca „dorința omului de a fi respectat” să fi mobilizat mulți oameni, indiferent de gradul lor de libertate economică, pentru a vota impotriva celor care nu au reușit să asigure materializarea dreptului de a vota al românilor din străinătate. În fine, nu este exclus, ca unii votanți de dreapta să fie dependenți de redistribuire.      

Spre deosebire de explicațiile alternative ale „miracolului românesc”, explicația bazată pe drepturile de proprietate neclare, pe libertatea redusă față de corupție și pe dependența de redistribuire arată că amenințarea la adresa libertății politice continuă să existe. Această amenințare este un argument puternic pentru creșterea libertății față de corupție și libertății proprietății, cele două componente care constituie baza domniei legii.