Salariul minim trădează logica economică

Share:
De curând, 33 de oameni de afaceri și economiști au semnat o scrisoare deschisă în care pledează împotriva creșterii salariului minim. Argumentele, logice și pragmatice, descriu caracterul nociv al acestei măsuri. Pentru oricine inițiază un minim exercitiu de logică economică este evident faptul că majorarea salariului minim îi afectează mai ales pe acei lucrători pe care se pretinde că ar trebui să îi sprijine: salariații slab calificați sau necalificați. De vreme ce ponderea șomajului în rândul tinerilor este foarte ridicată, această măsură nu ar face decât să agraveze situația. Afectate sunt și firmele care trebuie să cheltuiască mai mult pentru munca necalificată. Este de așteptat creșterea fenomenului "muncii la negru" ca soluție de compromis pentru ambele părți. Creșterea salariului minim începând din 2007-2008 a fost mai rapidă decât cea a salariului mediu ceea ce face ca o mare parte din salariați să fie remunerați la nivelul salariului minim. Această măsură ar face ca numărul lor să crească, firmele preferând mai degrabă să plătească salarii la nivelul minim. Acestor argumente economice, dublate de cifre din economia reală, li se răspunde prin invocarea unor motive profund neeconomice care amintesc, mai ales, de perioada de început a anilor '90. În viziunea unor (ne)economiști, salariul minim este soluția prin care lucrătorul român trebuie să stoarcă niște bani în plus de la capitalistul străin, avar prin definiție. Aceasta seamănă cu o imagine a acceptării și încurajării pauperității, mai degrabă decât cu o imagine a prosperității. 
Share:

Publicat de