De ce avem nevoie de deflație și de rate ale dobânzii mai mari?

Share:

Aparent, Fed-ul și celelalte bănci centrale nu împărtășesc aceleași idei, după cum reiese din anunțul oficial facut după întâlnirea din 20 martie 2015, referitor la posibile creșteri ale ratelor dobânzii. Dar, după cum mulți comentatori au observat, Jenet Yellen, o puternică susținătoare a politicii keynesiste de tip „mai multă inflație ca soluție pentru șomaj”, a redus importanța anunțului, mai târziu. Aceasta a avut grijă să arate că ratele vor rămâne scăzute pentru perioada următoare și atunci când (și dacă) creșterile ratelor vor începe, acestea vor fi controlate.  Fed-ul, ca și băncile centrale din alte țări, rămâne angajat la o inflație țintă de 2 procente și continuă o politică condusă de frica de deflație, o frică ce nu este susținută nici de teoria economică și nici de istoria economică, în condițiile unei interpretări adecvate. Erorile fobiei de deflație pot fi extrase din excelenta și recent apăruta carte a lui Philip Bagus, „În apărarea deflației”. Bagus evidențiază faptul că: „În viziunea economică mainstream există, de fapt, două componente principale ale teoriilor contemporane ale deflației. Prima componentă poate fi reprezentată prin economiștii care, într-un anumit fel, s-au inspirat din teoriile keynesiste, precum Ben Bernanke, Lars E.O, Svensson, Marvin Goodfriend sau Paul Krugman. Primul grup se teme că deflația poate crea o lipsă de lichiditate în economie și se opune categoric deflației prețurilor. Acesta reprezintă fobia de deflație, în forma sa cea mai clară.”

Acești teoreticieni și colegii lor sunt cei care domină momentan gândirea băncii centrale și susțin cauza (slabă și deseori doar afirmată ca fiind imperativă) unei inflații pozitive.

Bagus identifică și existența unui grup de economiști cu o părere mai echilibrată despre deflație:
„Cea de-a doua componentă are reprezentanți precum Claudio Borio, Andrew Filardo, Michael Bordo, John L. Lane și  Angela Redish. Inspirat de Școala de la Chicago, cel de-al doilea grup este mai mult orientat către piața liberă. Bordo, de exemplu, a primit diploma de doctorat de la Universitatea din Chicago. Acest grup face distincția între două tipuri de deflație: cea bună și cea rea.”

Deflația determină creșteri ale ratelor reale ale dobânzilor și aduce redresarea economică

Cu toate acestea, principalii luptători împotriva acestei supraestimări eronate a efectelor negative ale deflației, realizată de către economiști și presa centrală, au fost economiștii austrieci. În eseurile sale, „O reformulare a teoriei austriece a ciclurilor economice” și „O clasificare a deflației conform Școlii austriece”, Joseph Salerno desființează fobia de deflație și prezintă beneficiile unor rate ale dobânzilor mai mari. Mai mult, „O reformulare” este și un puternic argument pentru a explica de ce politica actuală întârzie redresarea și de ce o politică ce ar permite piețelor financiare să se ajusteze la noi rate ale dobânzilor mai ridicate este esențială pentru restabilirea normalității și a prosperității. Salerno începe cu examinarea motivului pentru care este atât de neplăcut pentru o economie să se ajusteze pentru a rezolva investițiile neinspirate și supraconsumul din faza de boom economic:

„ABCT-ul, atunci când este corect formulat, explică într-adevăr asimetria dintre fazele de boom și de recesiune dintr-un ciclu economic. Investițiile proaste și supraconsumul care apar în perioada de boom inflaționist determină o zdruncinare a structurii producției, care conduce la șomajul generalizat și sărăcia care se observă în timpul recesiunii. Înainte ca redresarea să înceapă, structura producției trebuie să fie migălos refăcută într-un nou model, deoarece preferințele intertemporale ale consumatorilor  s-au schimbat dramatic din cauza redistribuirii și pierderilor de venit și bunăstare apărute în timpul inflației. Acest lucru, desigur, necesită timp.”

În mijlocul problemei se află faptul că inflația indusă de banca centrală a „devastat” prețurile și, în consecință, calculele economice:

„Mai mult, procesul de ajustare la recesiune este mai departe prelungit de faptul că boom-ul a devastat calculele monetare, chiar ancorele economiei de piață. Antreprenorii au descoperit că succesele lor spectaculoase din timpul boom-ului erau doar un preludiu pentru un eșec brusc și profund al realizării previziunilor și calculelor lor. Până când își vor restabili încrederea în abilitățile lor de previzionare și în fiabilitatea calculelor economice, aceștia vor fi temători să realizeze afaceri riscante, chiar dacă par a fi profitabile. Dar, dacă pieței îi este permis să lucreze, această teamă antreprenorială se vindecă singură, în timp ce restricțiile de cerere pentru factori de producție duc la scăderea salariilor și a altor costuri ale producției, relative pentru anticiparea prețurilor produselor. „Rata naturală a dobânzii”, adică rata de rentabilitate a investițiilor, crește astfel până în punctul în care antreprenorii să-și reînceapă activitățile investiționale și să înceapă procesul de ajustare. Succesul se hrănește singur, spiritul antreprenorial se dezvoltă și redresarea este avantajată.”

Piața se poate vindeca doar ea însăși, explică Salerno, dacă prețurilor le este permis să se ajusteze, inclusiv „să scadă salariile și alte costuri ale producției, relative pentru anticiparea prețurilor produselor”. În același timp, rezultă o creștere bruscă a ratelor reale ale dobânzii care atrag capitalurile și antreprenorii înapoi pe piață:

„Creșterea ratei naturale a dobânzii care creează o demoralizare pandemică printre capitaliști și antreprenori și creează redresare este reflectată pe piețele creditului. Pentru ca redresarea să înceapă din nou, este nevoie de o creștere bruscă a ratei „reale” sau ajustate la inflație a dobânzii, pe piețele financiare. Rate de dobânzii ridicate nu sufocă redresarea, dar sunt semne sigure că reajustarea prețurilor relative necesită o realiniere a structurii producției la realitatea economică. Greșit etichetata „deflație secundară”, fie că este sau nu însoțită de o contracție monetară accidentală, este astfel o parte integrantă a procesului de ajustare. Aceasta este condiția pentru reînnoirea îndrăznelii antreprenoriale și restabilirii încrederii în calculele monetare. Deciziile băncilor și antreprenorilor capitaliști de a păstra temporar, în loc să împrumute sau investească, o parte din economisirile acumulate, pentru folosirea factorilor de producție și creșterea corespunzătoare a creditelor și a ratelor naturale peste valorile estimate a fi corecte, preferate de timp, nu împiedică ci grăbesc procesul de revenire din recesiune. Acest lucru implică, desigur, că orice încercare politică de stopare sau inversare a declinului prețurilor factorilor și activelor, prin manipulare monetară sau stimuli fiscali, va întârzia sau deraia procesul de ajustare.”

Noi apărători ai deflației

Citând lucrarea lui Claudio Borio, conducătorul departamentului Economic și Monetar al BIS-ului, menționat anterior de Bagus, The Telegraph a publicat recent un articol al lui Szu Ping Chan, „Ratele scăzute vor declanșa tulburări civile în timp ce băncile centrale pierd controlul”, de altfel, foarte critic la adresa politicii de „teamă de deflație”, concentrată pe targetul de inflație de 2% (sau chiar mai mare). Doamna Chan subliniază munca lui Bario:

„O lucrare separată avându-l pe Dl. Bario drept co-autor, argumenteză faptul că perioadele de deflație au costuri economice mai reduse decât scăderile susținute ale prețurilor imobiliarelor. Această analiză a 38 de economii, pe o perioadă mai mare de 100 de ani, a arătat că economiile cresc în medie cu 3,2% în perioadele de deflație, în comparație cu 2,7% atunci când prețurile cresc. A face comparații oarbe cu ceea ce s-a întâmplat în anii 1930 este greșit. „Dovezile istorice sugerează că Marea Depresiune a fost o excepție, mai degrabă decât o regulă,” a afirmat Hyun Shin, conducătorul cercetărilor BIS.”

Dl. Bagus, dna. Chan și dl. Borio ne-au arătat, din nou, de ce este esențial să se facă schimbări instituționale care duc la eliminarea banilor fiat și la crearea premiselor pentru moneda sănătoasă.

 

Acest articol a apărut în cadrul Mises Institute, 28.03.2015.

Share:

Publicat de