Crizele bancare sunt foarte comune. Ele sunt şi foarte costisitoare. Costul poteţial al recentului pachet de salvare de la faliment a sistemului bancar din SUA se ridică la cifra uriaşă de 2.250 de miliarde de dolari. Această sumă reprezintă 16% din PIB-ul SUA. În comparaţie cu costul real al pachetului de salvare adoptat după criza bancară din Indonezia care a avut loc între 1997-1998, cifra din SUA este mărunţiş. Costul salvării de la faliment a sectorului bancar din Indonezia s-a ridicat la 40% din PIB-ul ţării. Însă cel mai şocant lucru cu privire la crizele bancare este că nu învăţăm mai nimic de pe urma lor.

În Indonezia, de pildă, legislaţia adoptată după 2004 a înfiinţat o Instituţie de Garantare a Depozitelor (Lembaga Penjamin Simpanan) care şi-a început activitatea în 2005.

Noua lege codifică în mod inexplicabil aproape toate măsurile dezastroase care au fost adoptate în timpul crizei din 1997-1998.

În prezent, confruntată cu o nouă criză bancară, clasa politică indoneziană a reacţionat precum clasele gălăgioase din lumea întregă au reacţionat : a intrat în panică. În consecinţă, depozitele bancare de până la 210.000 de dolari sunt acum garantate de către guvern, în creştere de la 10.000 de dolari conform legii de garantare a depozitelor.

Situaţia din Indonezia ilustrează un tipar (a se vedea tabelul alăturat). După criza din 1997-1998, a fost adoptată o legislaţie de garantare a depozitelor cu scopul de a preveni situaţii de criză în viitor. Dar, astăzi, Indonezia se confruntă cu o nouă criză potenţială şi autorităţile au răspuns prin creşterea nivelului de garantare a depozitelor.

Guvern	Cele mai recente politici de garantare a depozitelor
Australia	Toate depozitele din instituţiile financiare au fost garantate pentru următorii trei ani (12 Oct.)
Noua Zeelandă	Toate depozitelor persoanelor fizic din băncile, societăţile de construcţii, uniunile de credit şi instituîiile financiare de depozit întregistrate în NBoua Zeelandă au fost garantate (12 Oct.)
Indonezia	Garantarea depozitelor bancare a crescut la 2 miliarde de rupii de la 100 de milioane de rupii pe cont (13 Oct.)
Hong Kong	Toate depozitele bancare ale clienţilor au fost garantate până la sfârşitul lui 2010 (14 Oct.).
Malaezia	Toate depozitele în ringgit şi valute străine din instituîiile financiare comerciale, islamice, de investiţii şi de depozite pentru dezvoltare reglementate de banca centrală au fost garantate până în decembrie 2010 (16 Oct.)
Singapore	Au fost garantate toate depozitele individuale şi non-bancare în dolari singaporieni şi valută din bănci, companii financiare şi bănci comerciale reglementate de Monetary Authority of Singapore (16 Oct.)
Coreea de Sud	Ar putea extinde garantarea depozitelor (17 Oct.)
Sursa : Bloomberg News

În momentul de faţă acesta este de 21 de ori mai mare decât prevederile iniţiale ale legii şi o criză potenţială încă pândeşte la orizont.

Există oare o cale mai bună de a organiza instituţiile bancare, astfel încât acestea să fie mai sigure, mai sănătoase şi mai stabile ? Cu alte cuvinte, să nu mai fie nevoie să se risipească banul contribuabililor pe salvarea acestora de la faliment ?

Astăzi, băncile care acceptă depozite nu sunt obligate să ţină rezerve 100% lichide faţă de aceste depozite. Ca urmare, băncile operează într-un sistem de rezervă fracţionară care le permite să creeze pasive : creditul sau banii bancari.

Ca să eliminăm acest element de discreţie din circuitul monetar, sistemul bancar cu rezervă fracţionară ar putea fi înlocuit cu un sistem cu rezervă 100%. Pe scurt, băncile ar fi obligate să acopere toate depozitele pe care le acceptă cu rezerve 100% lichide, fapt care ar restricţiona investirea banilor deponenţilor în titluri financiare « sigure » şi lichide precum titluri de stat sau obligaţiuni garantate de guvern.

Într-un sistem cu rezerve 100%, băncile care acceptă depozite ar fi transformate, în esenţă, în fonduri mutuale - « bănci în sens restrâns »  -  care nu ar putea crea credit. Ca urmare, deponenţii nu ar mai trebui să trăiască cu frica că nu îşi vor putea retrage depozitele deoarece băncile vor avea rezerve lichide ca să acopere retragerile. Panicile bancare, crizele bancare sistemice şi salvările de la faliment a instituţiilor bancare pe spatele contribuabilului ar fi date în seama istoriei. 

Un alt avanataj important al sistemului bancar cu rezerve 100% este că băncile vor avea nevoie de foarte puţin capital propriu pentru a acoperi riscul redus  asociat cu potrivirea (matching-ul) activelor şi pasivelor din depozite. Acest lucru face sistemul cu rezervă 100% deosebit de potrivit pentru ţările emergente, unde este un fapt notoriu că băncile sunt subcapitalizate.

Cum ar fi furnizat creditul într-un astfel de sistem monetar şi bancar ? Băncile comerciale (sau de investiţii), care nu acceptă depozite, şi-ar asuma această funcţie. Acestea ar intermedia economisirile şi ar genera credit (nu bani) prin emisiuni de acţiuni sau instrumente subordonate de debit (obligaţiuni negarantate care au un rang inferior la distribuirea profiturilor şi activelor companiei).

Siguranţă, sănătate şi stabilitate

Această abordare facilitează circulaţia creditului, separând în acelaşi timp banii de credit.  Făcând acest lucru, injectează siguranţă, sănătate şi stabilitate în circuitul creditului. Într-adevăr, acţionarii ar furniza o sursă importantă de disciplină a pieţei băncilor comerciale deoarece proprietarii băncilor ar risca să îşi piardă investiţiile în cazul în care băncile comerciale intră în faliment.

Celălalt element în structura de capital a băncilor comerciale ar fi furnizată de instrumentele subordonate de debit. Acestea oferă de asemenea o sursă atractivă de disciplină a pieţii deoarece, spre deosebire de depozite, deţinătorii de instrumente subordonate de debit nu îşi pot retrage fondurile la cerere când veştile rele ies la iveală.

Deţinătorii de instrumente subordonate de debit ar avea deci un stimulent să monitorizeze băncile comerciale cu atenţie.

Oare proiecte antrepenoriale speculative nu vor obţine împrumuturi deoarece băncile comerciale ar fi prea conservatoare cu creditarea ? Nicidecum. Băncile care se specializează în credite cu un risc mai ridicat vor emite pur şi simplu instrumente subordonate de debit cu dobânzi semnificativ mai ridicate. Investitorii ar cumpăra aceste instrumente, tot aşa cum în momentul de faţă cumpără obligaţiuni de calitate proastă cu dobânzi foarte ridicate.

Dacă băncilor care acceptă depozite le-ar fi interzis să creeze bani bancari şi ar fi transformate în fonduri mutuale, panicile bancare ar lua sfârşit. Şi, mai important, contribuabilii ar scăpa de asemenea de necaz.

 

Articol apărut iniţial în Globe Asia, Noiembrie 2008.

Steve H. Hanke este profesor de economie aplicată la John Hopkins University, Baltimore, şi Senior Fellow la CATO Institute în Washington D.C.