Dacă ar exista categoria "ţara cu cea mai îndelungată absenţă a unei forme funcţionale de guvernământ central", Somalia ar ocupa un loc în Cartea Recordurilor. Când poporul somalez a dat jos guvernul existent şi a decis reîntoarcerea la forma politică precolonială, aşteptările au fost de instalare a unei stări imediate de haos - şi acestă urmare, bineînţeles, este situaţia corect preconizată din punct de vedere politic. Altcumva, imaginaţi-vă o altă parte a globului care să nu fie sub conducerea unui guvern central şi... oamenii de acolo să supravieţuiască, chiar să prospere. Dacă aceasta s-ar întâmpla şi ideea s-ar răspândi şi alte părţi ale Africii sau ale lumii, aura de mistic care înconjoară ideea necesităţii unei forme de guvernământ centrale ar fi iremediabil afectată, şi mulţi politicieni şi birocraţi s-ar găsi în situaţia căutării unui loc de muncă.

Dacă aşteptările au fost ca Somalia să cadă în plasa haosului, care este realitatea? Un număr de studii recente şi-au pus ca problemă centrală această întrebare, printre acestea un studiu realizat de economistul Peter Leeson, preluând date de la Banca Mondială, Proiectul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, CIA, şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Punând sub comparaţie ultimii cinci ani sub conducerea unui guvern central (1985 - 1990) cu cei mai recenţi cinci ani de anarhie (2000 - 2005), Leeson a observat următoarele schimbări în dezvoltarea regiunii:

- Vârsta medie de viaţă a crescut de la 46 la 48,5 ani; este o creştere mică luând în considerare evoluţia în celelalte ţări, dar, ca orice indicator al bunăstării, nu este important de observat nivelul la care se află o populaţie la un moment dat, ci trendul urmat. Este acest trend pozitiv sau este unul regresiv?

- Procentul copiilor de un an imunizaţi complet împotriva pojarului a crescut de la 30 la 40%.

- Numărul de doctori pe 100 000 de locuitori a crescut de la 3,4 la 4.

- Numărul nou născuţilor cu o greutate mică la naştere a scăzut de la 16 la mie la 0,3 - aproape zero.

- Mortalitatea infantilă a scăzut de la 1 600 la 1 000 la 100 000 de naşteri.

- Procentul populaţiei cu acces la îngrijire medicală a crescut de la 18 la 26.

- Procentul persoanelor cu acces la cel puţin un punct de îngrijire medicală a crescut de la 28 la 54,8%.

- Procentul populaţiei aflată într-un stadiu de sărăcie extremă (i.e. mai puţin de un dolar pe zi) a scăzut de la 60 la 43,2%.

- Numărul de aparate radio a crescut de la 4 la 98,5 la mia de locuitori.

- Numărul de telefoane pe mia de locuitori a crescut de la 1,9 la 14,9.

- Numărul de televizoare pe 1 000 de locuitori a crescut de la 1,2 la 3,7.

- Numărul de morţi ca urmare a pojarului a scăzut de la 8 000 la 5 600.

Un alt studiu încă şi mai elocvent a fost publicat anul trecut de către Benjamin Powell, cercetător la Independent Institute, în care acesta conchide: „ Am descoperit că nivelul de viaţă în Somalia a crescut... şi nu numai în termeni absoluţi, ci de asemenea şi comparativ cu celelalte ţări din Africa din momentul îndepărtării de la putere a guvernului central somalez."

Economia pastorală somaleză este în acest moment mai puternică decât cea a ţărilor vecine Kenya şi Etiopia, este cel mai mare exportator de vite din zona Africii de est iar telecomunicaţiile au avut parte de o adevărată înflorire - un apel telefonic dat de pe un telefon mobil din Somalia este mai ieftin decât în oricare altă zonă a Africii. Un număr mic de investitori internaţionali găsesc că nivelul de securitate a proprietăţii private şi siguranţa legislaţiei contractuale garantează realizarea de investiţii în zonă. Printre aceste companii se regăsesc Dole, BBC, DHL, British Airways, General Motors, şi Coca Cola, care recent a deschis o mare fabrică de îmbuteliere la Mogadishu. De asemenea hotelul de 5 stele Ambassador s-a extins în Hargeisa şi trei noi universităţi sunt complet funcţionabile - în Borama, Universitatea Amoud (deschisă în 1997), Universitatea Mogadishu (de asemenea deschidă în 1997) şi Universitatea Benadir (deschisă în 2002) tot în Mogadishu.

Strigătul instaurării democraţiei

Toate aceste schimbări sunt total incorecte din punct de vedere politic, şi motivele le-am enunţat mai sus. În consecinţă, Naţiunile Unite a cheltuit până acum două miliarde de dolari încercând să restabilească o formă de guvernământ central în Somalia. Dar, aici întâlnim ironia: chiar prezenţa Naţiunilor Unite este cea care a cauzat turbulenţele pe care le-am văzut în Somalia. Şi să vă explic şi de ce.

Ca şi majoritatea coloniilor africane, Somalia este prin tradiţie o societate fără stat. Când puterile coloniale s-au retras, cu scopul de a-şi servi mai bine interesele, Naţiunile Unite au instruit în mod precipitat localnici şi au instaurat o formă de guvernământ de tip European în schimbul organizării coloniale. Aceste forme de guvernământ trebuiau să fie democratice dar, în scurt timp, au degenerat în dictaturi brutale.

Democraţia nu poate funcţiona în Africa din mai multe motive. În primul rând, faptul că tot ce face sistemul de vot este să dividă populţia în două grupuri: un grup care conduce şi un grup care este condus. Aceasta este în totală antiteză cu tradiţia somaleză. În al doilea rând, dacă democraţia ar funcţiona, ar depinde în teorie, cel puţin, de o parte a populaţiei care să voteze asupra unei anumite probleme. Dar într-o societate bazată pe organizarea în triburi, precum în Somalia, votul se realizează nu pe criteriul eficienţei, ci asemenea deciziei acceptată la nivel de grup - o persoană votează în concoranţă cu alegerea realizată la nivelul clanului căruia-i aparţine. Cum ţine ca şi regulă de apartenenţă la un clan, loialitatea fiecărui membru faţă de ceilalţi membri ai clanului, câştigătorii îşi folosesc puterea guvernării spre favorizarea propriului clan, ceea ce implică exploatarea membrilor celorlaltor clanuri. În consecinţă, în momentul în care există un aparat guvernamental cu o puterea extrordinară asupra taxării şi monopol asupra poliţiei şi justiţiei, interesele clanurilor intră în conflict. Unele clanuri vor avea sub control aparatul de guvernământ. Pentru a evita exploatarea de către alte clanuri, fiecare dintre ele trebuie să intre în competiţie pentru luarea puterii.

Starea de violenţă din Somalia este cauzată de încercarea clanurilor de a se poziţiona pe un loc cât mai important în conducere şi de a prelua controlul odată cu trecerea la o formă de guvernământ central. Această situaţie a fost exacerbată de către guvernele lumii, în special guvernul Statelor Unite, prin ţinerea în viaţă a aşteptărilor cu privire la instaurarea unei forme de guvernământ în viitorul apropiat şi prin facilitarea accesului la armament a oricărei părţi ce pare în momentul respectiv cea mai potrivită pentru „instaurarea democraţiei" în Somalia. Fenomenul de "rege al războiului" (the "warlord" phenomenon) înseamnă acele clanuri şi forme de miliţie, alături de rămăşiţe ale fostei forme de guvernământ, care promit să restabilească guvernul sub controlul propriului clan. De cele mai multe ori acţionează în afara controlului bătrânilor clanului sau chiar în opoziţie cu aceştia.

Astfel, cei mai violenţi ani în Somalia au fost anii ce au urmat lui 1991, moment în care Naţiunile Unite au fost prezente fizic, încercând să impună un guvern central. În 1995, când Naţiunile Unite s-au retras din regiune, aşteptările instaurării unei noi forme de guvernământ central au început să scadă, iar lucrurile au început să se stabilizeze. Dar Naţiunile Unite şi-au continuat eforturile de a re-stabili un guvern printr-o serie de şaisprezece "conferinţe de pace" eşuate. În 2000 a fost impus un guvern de mică importanţă,  Guvernul Naţional de Tranziţie (TNG). Cu toate acestea, nu numai că partea de nord a Somaliei nu a acceptat TNG-ul, dar acesta nu a fost capabil nici să ţină capitala statului, Mogadishu, sub control. Astăzi, sub titulatura de "misiuni de menţinere a păcii", o formă de trupe din Etiopia - duşmanul tradiţional al Somaliei - susţinute de către Statele Unite, precum şi trupe din Uganda, sub umbrela protectivă a Uniunii Africane, sunt în Mogadishu în încercarea de a susţine TNG-ul şi de a pune sub control şi restul Somaliei. Violenţa creşte în ritm simţitor.

Situaţia este, într-un mod aproape curios, asemeni unei poveşti din mitologia greacă. Zeii aveau o petrecere pe muntele Olimp, la care, un lucru foarte de înţeles, nu fusese invitată Eris, zeiţa discordiei. Eris, la fel de înţeles, a luat acest lucru drept ofensă personală. Ea i-a spus fierarului Hephaestus să-i facă un măr de aur, pe care a scris καλλιστ - "cel mai frumos". A deschis uşa încăperii cu petrecerea şi a aruncat mărul de aur în mijlocul sălii. Într-o clipită, zeii au început să se certe asupra problematicii posesiunii mărului - cine ar trebui să-l aibă? Mărul de aur în Somalia este expectativa că, în curând, va exista o formă de guvernământ central. Cât timp există această expectativă, clanurile se vor lupta pentru a obţine controlul asupra acesteia.

Somalia şi domnia legii

Am ajuns, totuşi, până aici fără să vă spun foarte multe despre Somalia. Este "Cornul Africii", partea din nord-estul Africii care dă în Oceanul Indian, chiar sub Peninsula Arabică. Partea cultivabilă a Somaliei include toată porţiunea cornului şi este casa unei populaţii în jur de 11,5 milioane de oameni. Puterile coloniale au fragmentat în mod arbitrar această zonă, astfel încât astăzi o parte a acesteia este sub jurisdicţia Kenyei, în sud, o parte sub jurisdicţia Etiopiei, în vest, iar o parte din regiunea nordică sub jurisdicţia Djibouti. Zona rămasă de-a lungul coastei este acum fără o formă de guvernământ.

Ce au aceşti oameni în comun, chiar mai mult decât dialecte similare, stil de viaţă, şi constituţia fizică, este legea locului, Xeer-ul , care diferă de la clan la clan în puncte nesemnificative, cum ar fi mitul împământenirii Xeer-ului, dar care este remarcabil de uniform în privinţa protejării dreptului de proprietate. Xeer-ul conferă o domnie a legii - legea locală - permiţând călătoria în siguranţă, comerţul, căsătoria etc. în cadrul regiunii. Xeer-ul este regăsit în forma cea mai pură în nordul Somaliei, care a fost sub dominaţie britanică; în sud, italienii au încercat să-l distrugă. Totuşi, acesta a supravieţuit de-a lungul întregii regiuni în proporţii semnificative, chiar şi în zonele urbane, şi este aproape neatins în zonele rurale ale Somaliei.

Xeer-ul este secretul întregii problematici de supravieţuire a Somaliei fără o formă de guvernământ central. Acesta oferă un sistem legislativ autentic în vederea susţinerii comerţului şi a dezvoltării economice. Din fericire, ştim câteva lucruri despre Xeer datorită lui Michael van Notten, un avocat german, care la începutul anilor 1990 s-a căsătorit cu o persoană din clanul Samaron, în nord - vestul Somaliei, cel de-al cincilea cel mai puternic clan, şi a trăit în cadrul clanului ultimii doisprezece ani ai vieţii sale.

Rezultatul a fost reprezentat de studiile sale de pionierat, Legea somalezilor (The Law of the Somalis, Red Sea Press, 2005). Van Notten a murit în momentul în care ajunsese la jumătatea manuscrisului său. Din fericire, a reuşit să adune o adevărată colecţie de material etnografic. În testamentul său acesta a cerut ca munca sa să fie tradusă în somaleză.

Punctele principale ale Xeer-ului

În această scurtă discuţie este timp doar pentru a vă spune o parte din aspectele principale ale Xeer-ului. În primul rând, legea şi, în consecinţă încălcarea ei, sunt definite in termenii dreptului de proprietate. Legea are mai degrabă caracter compensatoriu decât punitiv. Fiindcă dreptul de proprietate necesită compensaţie mai degrabă decât pedepsire, nu există detenţie, iar amenzile sunt rare. Astfel de amenzi care se acordă rar depăşesc numărul de compensaţii, acestea fiind plătite direct victimei, netrebuind să treacă prin nici o sală de judecată sau guvern. O amendă este recomandabilă în momentul în care, spre exemplu, a avut loc uciderea unei cămile în mod deliberat, premeditat, caz în care victima primeşte două cămile, şi nu una.

Amenzile sunt folosite şi într-un alt mod interesant. Este de aşteptat de la o persoană marcantă a societăţii, cum ar fi preoţii, oamenii politici, oamenii poliţiei sau judecătorii, ar trebui să ducă o viaţă exemplară. Dacă acesta încalcă legea, plăteşte dublu decât s-ar cere unei persoane obişnuite. De asemenea, ar trebui notat că, din moment ce legea şi încălcarea acesteia sunt tratate în termeni de drepturi de proprietate, Xeer-ul este fără echivoc în opoziţie cu orice formă de taxare.

În al doilea rând, pentru a asigura realizarea compensaţiei chiar şi în cazurile în care făptaşul este un copil, sau fără nici un ban, sau nebun, sau fugit în altă ţară, Xeer-ul cere ca fiecare persoană să fie asigurată complet în eventualitatea oricărei datorii care îi va fi impusă în tribunal. Dacă o persoană nu poate să facă plata necesară, o parte desemnată a clanului său este responsabilă. Van Notten descrie într-un mod interesant cum se petrece acest lucru:

"O persoană care încalcă drepturile unei alte persoane şi se găseşte în imposibilitatea de a plăti această datorie, îşi anunţă familia, care va plăti în numele său. Dintr-un punct de vedere emoţional, această notificare a familiei este un lucru greu de realizat, din moment ce nici un membru a familiei nu va ezita să-i spună celui care a greşit cât de prost şi de nelegiuit a fost. De asemenea, aceştia vor cere o asigurare că el va fi mai atent în viitor. Întradevăr, toţi cei care trebuie să plătească pentru fapta celui care a greşit vor fi mult mai atenţi asupra comportamentului viitor al acestuia şi vor încerca să intervină înainte să se producă o altă datorie. Ei nu vor mai permite vinovatului, spre exemplu, să poarte o armă asupra sa. În timp ce în alte ţări procesul de re-educare stă în mâinile statului, în Somalia acesta este în responsabilitatea familiei."

Dacă o familie nu mai doreşte să şteargă la nesfârşit datoria unuia dintre membri, aceasta îl poate dezmoşteni, caz în care devine un venetic. Fără asigurare, acesta pierde orice urmă de protecţie în faţa legii şi, pentru siguranţa sa, trebuie să părăsească ţara.

Legea cutumiară este similară în acest caz cu multe altele din lume. O astfel de hotărâre a fost luată şi în cazul legendei fondării clanului meu, MacCallum din Scoţia. Fondatorul clanului se presupune că a fost exilat acum 1 500 de ani din Irlanda pentru că era un om furios, dezmoştenit de familie pentru consecutivele sale implicări în diferite bătăi. În singurătatea exilului său în Marea Nordului, a devenit un om paşnic. Nu se putea reîntoarce în Irlanda întrucât nu mai era sub protecţia legii şi ar fi putut fi ucis fără impunitate. Astfel, acesta s-a dus în Scoţia unde a fondat clanul nostru.

Un al treillea punct al Legii Xeer-ului este acela că nu există monopol al poliţiei sau a serviciului juridic. Oricine este liber să îşi preia atribuţiile acestor funcţii atâta timp cât nu este un demnitar politic sau reprezentant a unei grupări religioase, acestea ducând la compromiterea separării clare a legii, politicii şi religiei. De asemenea, dacă persoana care deţine o astfel de funcţie este supus aceloraşi legi ca şi toţi ceilalţi şi chiar mai mult: dacă încalcă legea, este supus unei pedepse mai aspre şi unor amenzi mai mari decât cele aplicate în mod obişnuit. Se aşteaptă de la persoanele publice să dovedească un comportament exemplar.

Cel de-al patrulea punct subliniază faptul că nu există nici o crimă fără victime. Numai o victimă sau un membru al familiei acesteia poate să înainteze în instanţă un proces. În momentul în care nu există o victimă care să înainteze o acuzaţie, atunci nu se poate iniţia procesul. Nici un tribunal nu poate investiga din proprie iniţiativă nicio urmă a vreunei încălcări a legii.

În ultimul rând, interesant este şi modul de desfăşurare a procesului. Încă de la naştere, fiecărui somalez i se atribuie un judecător, judecător care îi va analiza fapta dacă va fi să încalce legea. Judecătorul poartă numele de "oday" şi este capul familiei sale extinse, însemnând toţi descendenţii de gen masculin provenind de la acelaşi stră - stră - bunic, alături cu soţii şi copii. Mai multe familii extinse formează un "jilib", grup care urmează a-şi asuma responsabilitatea în cazul în care fapta judecată constă în moartea unui membru aparţinând unei alte grupări "jilit" sau a unui alt clan. Judecătorul nu are nici o putere asupra familiei şi este ales doar pentru cunoştinţele sale despre natura umană şi pentru înţelepciunea sa, şi îşi poate pierde în orice moment poziţia de judecător dacă deciziile sale nu sunt privite cu respect de întreaga comunitate.

Când o crima este comisă, făptaşul se duce iniţial la judecător, moment în care acesta stabileşte un tribunal cu judecătorul părţii vătămate. Dacă cei doi judecători nu pot ajunge la un consens, atunci formează un tribunal alcătuit din judecători ai altor familii sau clanuri. Un avantaj al faptului că fiecare persoană îşi ştie încă de la naştere cine îi va fi unul dintre judecători în cazul unei acuzaţii, şi viceversa, este acela că "judecătorul" ştie pe fiecare în parte cât şi în contextul plasării acestuia în cadrul familiei, putând astfel să-l observe şi să-l sfătuiască înainte ca ceea ce părea sa fie o mică vinovăţie să se transforme într-o acuzaţie mai mare.

O dată ce se formează o curte şi i se acceptă jurisdicţia asupra unui caz, prima acţiune este aceea de a i se acorda o persoană a cărui rol este de a repeta cu glas tare, în timpul audierilor, lucrurile importante spuse de vorbitori. Tribunalul anunţă apoi când şi unde va avea loc procesul.

La începerea procesului, curtea cere incriminatorului să-şi prezinte cazul. Acuzatorul are dreptul de a numi un reprezentant pentru a prezenta cazul în locul său. În timpul prezentării, acesta are posibilitatea să se consulte cu familia sa pentru a fi sigur că nu a uitat nimic. Când acuzatorul îşi termină pledoaria, curtea îi cere să facă un rezumat cazului şi să enunţe pretenţiile. În cele din urmă, curtea îi cere acuzatului să-şi prezinte apărarea şi orice altă contra-acuzaţie.

Apoi curtea se retrage pentru a delibera dacă ar trebui sau nu să fie prezente şi declaraţii ale martorilor. O chestiune discutată este acceptată ca şi dovadă doar dacă trei martori au declarat că este adevărată. Părţile pot de asemenea să aducă în discuţie experţi şi martori pentru identificarea persoanelor. Dacă victima a murit sau a fost rănită, curtea va cere unui demnitar religios să determine cum acesta a murit sau a fost rănit. Aceşti demnitari evaluează în general o lovitură aplicând standardele enunţate în eseele din secolulul XII ale învăţatului musulman al-Nawawii's Minhaaj at-Talibiin. În momentul în care incriminatorul şi-a terminat de prezentat cazul, incluzând declaraţiile şi dovezile aduse de către martori, i se dă şansa acuzatului de a para acuzaţiile aduse. Nu se obişnuieşte să se re-audieze un martor.

În cele din urmă, curtea se retrage din nou pentru a analiza dovezile. Dacă mai puţin de trei martori susţin un anumit lucru, sau dacă martorii se contrazic, curtea va apela la supunerea la jurământ a acestora. Există mai multe tipuri de jurăminte. Cel mai uşor jurământ începe cu: "Jur pe virilitatea mea." În mod alternativ, acesta poate spune: "Jur pe Allah." Un jurământ mai puternic este considerat jurământul triplu, în care persoană realizează acelaşi jurământ de trei ori. Un jurământ şi mai puternic este cel care trebuie repetat de 50 de ori. De asemenea, există şi un aşa numit jurământ al divorţului, în care cel care jură pune căsnicia sa sub jurământ. Dacă se descoperă că acesta a minţit, atunci căsătoria sa devine nulă.

Trebuie adăugat că, chiar şi atunci când acuzatorul nu reuşeşte să convingă curtea, aceasta nu va lua o decizie în favoarea acuzatului până când acesta nu va realiza un jurământ al nevinovăţiei.

Într-o discuţie mai lungă aş putea discuta rolul poliţiei şi aplicarea sancţiunilor, dar lucrurile spuse cred că au dat deja savoare sistemului juridic practicat în Somalia. Acestă orânduire oferă eficienţa domniei legii fără existenţa niciunui guvern.

Xeer-ul poate fi pus alături de legea romană, de legea engleză, legea comerţului şi legea tradiţională a evreilor (Halacha).  Este foarte vechi şi se crede că a apărut în regiunea cornului Africii. Nu există nici o dovadă care să ateste faptul că a fost dezvoltat într-o altă parte sau că a fost influenţat într-o mare măsură de un alt sistem legislativ străin. Tocmai faptul că terminologia legală somaleză nu a însuşit nici un termen dintr-o limbă străină confirmă faptul că este o operă indigenă.

 

Spencer Heath MacCallum este scriitor şi antropolog social în Chihuahua, Mexic. Această lucrare a fost prezentată la cel de-al 26-les Summit al Libertăţii Mondiale (World Freedom Summit), organizat de International Society for Individual Liberty, în Williamsburg Lodge, Williamsburg, Vancouver, în august, 2007.