În secolul XIX, economiştii făceau distincţie între întreprinzător, cel care acţionează, şi cel care îi pune la dispoziţie resurse, capitalistul. Probabil această clasificare a fost inspirată de mecenatul destul de răspîndit în perioada Renaşterii. O clasificare similară este necesară şi în prezent, dar după un criteriu diferit: relaţia cu statul. Astfel, se pot evidenţia cîteva categorii de indivizi care acţionează economic, "întreprinzătorul", "corporatistul" şi "omul de afaceri", a căror delimitare este esenţială pentru scopul articolului.
1.Clasificare
1.1 Întreprinzătorul
Primul gen care merită analizat este întreprinzătorul. Prin întreprinzător se înţelege proprietarul de capital care, motivat de obţinerea de profit, investeşte şi îşi asumă riscurile aferente unui asemenea demers. El acţionează în condiţiile pieţei şi este supus rigorilor procesului pieţei, ca proces dinamic, dominat de competiţie şi supus permanent ajustărilor. [1]
Aşadar întreprinzătorul îndeplineşte cîteva condiţii esenţiale: deţine un minim de capital (chiar şi numai cunoştinte, informaţii, ş.a.), doreşte să obţină un cîştig, fiind determinat să acţioneze de existenţa unor nevoi nesatisfăcute sau incomplet satisfăcute; iniţiază şi derulează o activitate economică pe o piaţă, în condiţii de competiţie; este un inovator, realizează mereu combinaţii noi ale lucrurilor existente fiind în unele situaţii, chiar inventator.
1.2 Corporatistul
În opoziţie cu întreprinzătorul este corporatistul. În multe situaţii este un fost întreprinzător sau este moştenitorul unui întreprinzător al cărui succes economic îi asigură o poziţie dominantă pe piaţă. Capacitatea inovativă a oricărei organizaţii mari se reduce, birocraţia luînd locul inovaţiei. Astfel, competiţia venită din partea noilor întreprinzători îi pune în primejdie poziţia dominantă, îi "fură" clienţii, îi anulează cîştigurile.
Corporatistul nu doreşte competiţie, îl enervează la culme orice întreprinzător care intră pe piaţă şi îi încurcă în vreun fel socotelile, iar pentru a se putea răzbuna are nevoie de pîrghiile pe care i le oferă statul pentru a supravieţui în lupta sa cu competitorii mai mici, el are capacitatea economică şi politică de a influenţa legiuitorul, de a modifica legile conform propriilor sale interese.
Ajutorul de stat, acordat printr-o lege votată zilele trecute în Parlamentul României care urmează a fi acordat uzinei de automobile din Craiova sau taxa de prima înmatriculare care a avut un scop clar protecţionist, sînt cîteva dintre nenumăratele exemple pe care ni le oferă realitatea. Dar corporaţiile care acţionează în acest moment sînt organizaţii internaţionale cu proprietari străini, nu prea există corporaţii cu proprietari români.
1.3 Omul de afaceri
O specie a corporatistului este omul de afaceri, care îşi doreşte de asemenea o poziţie de dominare a pieţei şi doreşte prin orice mijloace să-şi înlăture competitorii. Dar spre deosebire de corporatistul autentic nu are decît o influenţă locală, regională. Categoric, omul de afaceri este un aspirant la statutul de corporatist, însă capacitatea sa de a influenţa decizia politicienilor este limitată, are mai mult o influenţă asupra executanţilor din aparatul de stat: funcţionarii.
Pentru a se asigura că devin cu adevarat un grup de presiune, oamenii de afaceri constituie asociaţii patronale similare cartelurilor, devenind astfel patroni.
2. Cum acţionează?
2.1 Piaţa sau Statul
Declaraţia facută zilele trecute de unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri români (care se autoproclamă uneori "libertarian"), că "legătura oamenilor de afaceri cu spaţiul politic e un lucru normal" [2] confirmă dorinţa de a influenţa decizia politicienilor. Un om de afaceri, asemenea oricărui corporatist, nu este nici socialist, dar nici liberal, el doreşte piaţa liberă cînd activitatea sa prosperă şi intervenţia statului pentru a-şi rezolva problemele (chiar şi cele cauzate de competiţie).
Nenumărate exemple ne arată că există două metode prin care un om poate prospera:
1) Creează un bun sau serviciu pe care oamenii (clienţii) îl consideră util şi sînt dispuşi să îl cumpere. Pentru a avea succes, acel întreprinzător trebuie să aibă un avantaj comparativ pe piaţă, care de multe ori este expresia unui avantaj tehnologic (sau a unei idei originale). Un exemplu din România îl reprezintă un om care a creat un antivirus şi a reuşit să îl vîndă inclusiv clienţilor din străinătate datorită avantajelor pe care le-a avut acel produs.
2) Prin intermediul statului, întrucît Bugetul Naţional este un "sac de bani" imens din care se hrănesc liniştiţi politicienii, înalţii birocraţi şi aliaţii acestora (inclusiv liderii sindicali şi patronali). Un bun exemplu este al acelui tînar programator care a reuşit într-un an, după cîştigarea alegerilor parlamentare de către un anumit partid, să îşi dezvolte cifra de afaceri de cîteva mii de ori. Care a fost cheia succesului său? A avut un unchi secretar de stat într-un minister pentru care a realizat un soft care a fost imposibil de utilizat dar, pentru care a primit o avere.
Acestea sînt cele două metode principale prin care un om poate să "facă bani": prin schimb economic liber al cărui criteriu este pentru ambele părţi utilitatea (metoda economică) sau furînd prin intermediul statului direct din buget ori prin obligarea oamenilor să cumpere un produs sau serviciu care nu le este util, pe care nu-l doresc (metoda politică).
2.2 Arta pupincurismului
Cred că interesantă şi utilă ar fi o comparaţie între întreprinzător şi omul de afaceri. În timp ce întreprinzătorul se autodefineşte prin prisma domeniului în care acţionează (el îşi spune "fermier", "agricultor", "constructor", "bancher", etc.), omul de afaceri... "face afaceri".
Omul de afaceri nu-şi bate capul cu inovaţii, cu probleme tehnice (e prea bun pentru aşa ceva), el este mai degrabă un ...diplomat. Şi ca o persoană care acţionează cu diplomaţie este expert în a cîştiga bunăvoinţa celor care alocă resurse care nu le aparţin: funcţionarii de stat. Pentru a da o nuanţă elegantă acţiunii sale linguşitoare a introdus în limba română termenul "lobby", în realitate termenul care descrie cel mai bine latura meschină a activităţii lor este "pupîncurismul", pe care oamenii de afaceri români îl ridică la rang de artă.
Atitudinea şi vorbele măgulitoare, zîmbetele şi glumele binevoitoare, "mesele de afaceri", protocolul, aventurile vînătoreşti, au ca scop obţinerea unor favoruri (contracte, fonduri europene, subvenţii şi reeşalonări, sancţionarea competitorilor, etc.). Satisfacţia reuşitei este extraordinară, chiar dacă în loc de "ciolan" i se aruncă un mic "oscior de ros", omul de afaceri este atît de fericit de parcă i-ar fi "pus Dumnezeu mîna în cap". Comportamentul său este normal, probabil este conştient că pe o piaţă liberă nu ar fi avut nicio şansă.
2.3 Virtuţile şi viciile corupţiei
Absurditatea sistemului politico-economic comunist a determinat apariţia şi generalizarea unei pieţe neoficiale ("pe sub mînă") a bunurilor utile, de care oamenii aveau nevoie. Moneda a fost practic înlocuită cu un nou instrument de schimb, sticla de whisky şi subunitatea sa, pachetul de Kent. Cei care riscîndu-şi chiar libertatea, vindeau bunuri fabricate în alte ţări au fost numiţi în batjocură "bişniţari", termen care îşi are originea în cuvintul bussinesman (om de afaceri). Această categorie de întreprinzători din perioada comunistă a supravieţuit mituind miliţienii.
Toate produsele utile erau vîndute "pe sub tejghea", în baza unui sistem de relaţii personale (de rudenie, colegialitate, prietenie), fiind consecinţa firească a interdicţiei de a acţiona liber. Întotdeauna, restricţiile economice impuse autoritar, au drept consecinţă apariţia unor pieţe "la negru", corupţia fiind condiţia funcţionării unei astfel de pieţe.
Corupţia este condamnată cu toată severitatea de către guvernanţi, întrucît deciziile lor nu sînt puse în aplicare întocmai de către funcţionari, însă existenţa corupţiei semnalează existenţa unor legi aberante şi asigură oamenilor accesul la bunuri şi servicii de care au nevoie. Istoria abundă de exemple în care vieţile oamenilor au fost salvate datorită şpăgii; cred că exemplul lui Schindler care a salvat mii de vieţi mituind ofiţeri nazişti este concludent.
Deşi corupţia reprezintă o supapă de salvare, permite societăţii să funcţioneze cît de cît, din nefericire, principala consecinţă negativă este confundarea cauzei şi efectului, permiţînd sistemului politic aberant să supravieţuiască o perioada îndelungată. Dacă piaţa neoficială a bunurilor vîndute "pe sub tejghea" nu ar fi funcţionat atît de bine în perioada comunistă, oamenii s-ar fi revoltat mai demult şi sistemul planificării centralizate s-ar fi prăbuşit probabil mult mai repede. Este aproape un paradox că tocmai "piaţa la negru" asigură supravieţuirea unui sistem absurd, dar aşa se întîmplă.
3. Concluzii
3.1 Originea afaceriştilor români
După '89, obişnuinţa oamenilor de a rezolva treburile "româneşte", a permis apariţia unui sistem similar. De fiecare dată cînd o lege proastă a fost adoptată, oamenii s-au adaptat apelînd la mituirea funcţionarilor, nu s-au revoltat împotriva legii absurde. Treptat, primii întreprinzători români de după '89, buticarii, au dispărut, locul lor fiind luat de "oamenii de afaceri".
Ce s-a întîmplat? Funcţionarii au înţeles că este o cale foarte comodă de înavuţire să promoveze legi absurde, iar mulţi oameni de afaceri au înteles că cea mai sigură cale de a avea "succes în afaceri" este să colaboreze cît mai bine cu aceştia.
În prezent, în România, întreprinzătorii trebuie să fie experţi în birocraţie. Agricultorii că să prospere nu mai trebuie sa fie specialişti în cultivarea plantelor sau în tehnologia creşterii animalelor, ei trebuie să "acceseze fonduri SAPARD" sau alte subvenţii . Oamenii de afaceri de succes din alte ramuri, mai degrabă, obţin contracte cu statul, decît inovează şi oferă bunuri utile. Nu mai există întreprinzători autohtoni autentici, există doar corporaţii străine şi muncitori români, majoritatea românilor care "fac afaceri" sînt în realitate clienţi politici.
Situaţia este relatată şi în presa autohtonă: " Acum începerea unei afaceri numai viziune nu se poate numi. Probabil că mai există tineri naivi care cred că prin muncă şi cu ajutorul unui gram sau kilogram de noroc te poţi îmbogăţi. Şi nu cîştigînd la loto, ci conducînd o mică afacere. Însă, sînt convinsă că majoritatea lor crede altceva. Şi anume că fără niciun ajutor bine identificat nu poţi face nimic". [3]
3.2 Unde este problema?
Sondajele arată că 60% din antreprenorii autohtoni vor ca rolul statului în economie să se întărească permanent, nu doar pe timp de criză. Alţi 31% vor numai temporar un stat mai puternic [4]. Este clar, majoritatea covîrşitoare doreşte obţinerea unor "cadouri". Diferenţa dintre întreprinzător şi corporatist (omul de afaceri) nu o vom găsi în sfera intenţiilor, ci a acţiunii efective. Întreprinzătorul îşi doreste privilegii, corporatistul le are. Aşadar, importante sînt "regulile jocului"! Dezavantajele şi imoralitatea unui sistem bazat pe privilegii , în locul competiţiei pe piaţa liberă sînt cît se poate de clare.
Cu cît sistemul economic se apropie de corporatism (implicarea statului în economie) sînt favorizaţi cei care folosesc metoda politică ("a şpăgii") iar ceilalţi sînt descurajaţi. Una din caracteristicile corporatismului ca sistem economic este că favorizează companiile care au relaţii cu politicienii. De obicei acestea sînt marile corporaţii care le finanţează activităţile politice sau oamenii de afaceri care cîştigă în mod "miraculos" contracte cu statul. Cu cît sistemul economic este mai apropiat de piaţa liberă, cu atît vor fi mai mulţi întreprinzători, iar cei care sînt obişnuiţi să "tragă sfori" nu prea vor mai avea instrumentele să facă aceasta.
Întotdeauna va exista un grup care va încerca să-şi impună voinţa pentru a dobîndi, prin intermediul statului, avantaje economice. Important este ca statul să nu se implice în niciun fel în economie, concluzia că statul de drept nu poate fi decît statul minimal, care se desprinde din "Constituţia libertăţii" scrisă de F.A. Hayek, este adevarată.
________________________________________________________________________
Note
[1] Marius-Cristian Pană - Cine este întreprinzătorul şi ce "întreprinde" acesta?
[2] "Mogulii şi oamenii lor", Ziua, online, 10 martie 2009
[3] Elena Andrei, "Viziunea în afaceri", Observator de Călăraşi, 25 august 2008
[4] Florin Rusu, "Salvaţi capitalismul de capitaliştii români!", Săptămâna Financiară, 27 februarie 2009.