Reforme economice reale pentru Haiti

Share:

Ecranele televizoarelor noastre sunt pline de acele imagini tragice ale dezastrului şi suferințelor umane cauzate de cutremurul care a lovit ţara caraibiană Haiti. Guverne şi agenţii de ajutorare private şi-au unit eforturile pentru a asigura asistenţă supravieţuitorilor acestui dezastru natural, care s-a soldat cu un bilanţ al victimelor de până la 100.000 de persoane, conform primelor declaraţii locale. Agenţiile de caritate private au demonstrat, de-a lungul timpului, un grad mai mare de flexibilitate, creativitate şi adaptabilitate în tratarea acestui tip de urgenţe decât chiar guvernele, în contextul împrejurărilor zonelor afectate.

Dar, pe lângă toate acestea, guvernele – oricât de bine intenţionat şi de folositor ar putea fi sprijinul lor pentru victimele acestor dezastre – de cele mai multe ori încep să aibă „gânduri măreţe” cu privire la nevoia şi oportunitatea unei mâini de ajutor politic permanent pentru ţara afectată.

Voci de acest gen încep să apară din partea fostului preşedinte Bill Clinton, care momentan se află în calitate de trimis special ONU în Haiti. În pagina de opinii a The Washington Post din 14 ianuarie, Clinton scria despre „Ce am putea  face pentru a ajuta Haiti, acum şi mai departe”. El face un apel către un efort comun al „guvernelor, sectorului de afaceri şi cetăţenilor privaţi” pentru a reconstrui şi pentru a sprijini Haiti în direcţia unei viitoare creşteri economice şi a prosperităţii.

Ni s-a reamintit faptul că Haiti este cea mai săracă ţară din emisfera vestică. În timpul ce, în ultimii zeci de ani, multe alte ţări din regiuni mai puţin subdezvoltate ale lumii au luptat cu succes împotriva sărăciei, Haiti a continuat să stagneze cu o rată a şomajului de 50% din totalul forţei de muncă şi cu 80% din populaţie care, înainte de cutremur, trăia sub pragul de sărăcie. În timpul ce tot mai multe ţări devin industrializate şi mai diversificate din punct de vedere economic, peste 65 de procente din cetăţenii haitieni încă mai depind de o cultivare slab productivă a pământului în asigurarea nivelului lor de trai sărăcăcios.

Guvernul, nu numai de câteva decenii ci de mai bine de două secole, este notoriu ca fiind corupt, brutal şi tiranic. Dacă există vreun exemplu pentru noţiunea lui Frédéric Bastiat de „jaf legalizat”, prin care puterile guvernului se aplică pentru a fura averea unora în beneficiul celor care sunt bine conectaţi politic, atunci acesta este Haiti cu întreaga sa istorie nefericită.

Miliardele de dolari ale contribuabililor din Statele Unite şi din multe alte ţări au plecat către o imensă capcană a guvernului, care a căptuşit buzunarele conducătorilor politici din Haiti şi a prietenilor lor apropiaţi. Iar acum, Preşedintele Obama a anunţat că plătitorii de taxe americani vor trimite către Haiti încă 100 de milioane de dolari pe parcursul lunilor şi anilor următori. Din păcate, nu a fost înregistrată nici o îmbunătăţire durabilă a regretabilelor condiţii de viaţă ale cetăţenilor haitieni, prin această redistribuire politică generoasă.

Pentru o îmbunătăţire pe termen lung, Haiti are nevoie de ceea ce Adam Smith numea, în „Avuţia Naţiunilor”, „sistemul libertăţii naturale”:

1. Definirea şi asigurarea, pentru toţi cetăţenii, a drepturilor de proprietate privată, recunoscute şi aplicate de către poliţie şi sistemul legislativ.

2. Asigurarea şi respectarea drepturilor civile ce includ libertatea de expresie, a presei şi de asociere – cu libertatea de asociere incluzând dreptul fiecărui individ de a-şi deschide şi a administra activităţi comerciale, şi să concureze paşnic în orice tip de companie în lipsa vreunor reglementări guvernamentale restrictive, licenţe sau controale.

3. Activităţile guvernamentale mult limitate la acele funcţii de bază, însă esenţiale, precum recunoaşterea şi protejarea dreptului fiecărui individ la viaţă, libertate şi proprietate dobândită în mod cinstit.

4. Taxe scăzute, transparente şi predictibile care să finanţeze acele activităţi guvernamentale limitate, fără vreun fel de subiectivism fiscal în detrimentul economisirii, investirii sau formării de capital, care reprezintă ingredientele necesare ridicării sustenabile a standardului de viaţă în viitor.

5. Un sistem monetar stabil şi non-inflaţionist.

6. Libertatea comercială, fără aplicarea de taxe vamale, cote, sau alte reglementări restricţionare pentru importuri sau exporturi. Este nevoie şi de o atitudine pozitivă către investiţiile străine în economie haitiană.

7. Fără politici îndreptate împotriva business-ului sau antreprenoriatului de succes, din moment ce companiile private şi oamenii de afaceri creativi şi care îşi asumă riscuri reprezintă „motoarele umane” de creştere, inovaţie şi coordonare competitivă a economiei în orice societate.

În timp ce asemenea politici pot fi puternic recomandate cetăţenilor haitieni şi celor care fac parte din Guvernul haitian, adevărul este că aceste reforme trebuie înţelese, dorite şi în final implementate de către haitieni înşişi. Ele nu pot fi impuse cu succes unei ţări lipsite de noroc de către nicio elită luminată din Statele Unite sau de oriunde altundeva.

Toate schimbările reale şi pe termen lung trebuie sa pornească de la indivizii înșiși şi, prin ei, pentru ţara lor ca un întreg.

Ceea ce haitienii nu au nevoie şi nici nu îi va ajuta, sunt oamenii dinăuntrul şi din afara guvernelor din alte părţi ale lumii, care să recomande şi să consolideze toate atitudinile, ideile şi politicile care nu a făcut decât să menţină sărăcia în Haiti.

În afacerile internaţionale, politicienii şi diplomaţii vorbesc tot timpul de importanţa de a nu trimite „mesaje greşite” altor naţiuni şi guverne prin concesiile reciproce ale relaţiilor globale. Propuneri precum cea a fostului Preşedinte Clinton reprezintă un astfel de semnal greşit către o naţiune care are nevoie de orice acte de filantropie binevoitoare, individuale şi voluntare care se pot aduna în momentul unei mari tragedii umane.

Cetăţenii haitieni au nevoie de nişte „semnale corecte” despre cum este posibilă, din acest dezastru, o revenire care să pună pietrele de temelie pentru o economie haitiană nouă şi prosperă. Dar aceste semnale nu trebuie să fie idei pentru politici cu mai multe intervenţii guvernamentale eşuate de acelaşi fel, controale sau redistribuiri coercitive, fie între haitieni sau din partea restului lumii către Haiti.

Ceea ce cetăţenii haitieni au nevoie sunt libertatea individuală şi asigurarea drepturilor de proprietate privată într-o piaţă deschisă şi liberă, care să poată recurge la potenţialul creativ al oamenilor înşişi. Nici un birocrat sau politician din Washington, DC sau din capitala haitiană Port-au-Prince nu posedă nici măcar o fracţiune din cunoștințele asupra ceea ce ar trebui să fie făcut – cum, unde sau când, şi pentru cine – acest fapt este cunoscut numai de către cele 10 milioane de haitieni înşişi.

Da, le poate fi folositoare orice asistenţă pe care oricine sau toate persoanele bine intenţionate pot alege să o asigure în acest moment, însă redresarea care ar putea începe „mâine” poate proveni numai prin eliberarea energiei creative şi a abilităţilor poporului haitian. Şi asta înseamnă că guvernul lor şi alte guverne trebuie să se dea la o parte şi să nu transforme o relansare bazată pe piaţă într-un proces mai dificil decât ar trebui să fie.

 

Richard Ebeling predă economia la Northwood University. El este fostul preşedinte al Fundaţiei pentru Educaţie Economică (FEE) şi cercetător adjunct al Institutului Ludwig von Mises.

Share:

Publicat de