Cel mai des întâlnit argument pentru comerţul liber se bazează pe creşterea prosperitătaţii materiale pe care comerţul o creează pentru aproape oricine. În ciuda faptului că acest argument este unul puternic şi totodată susţinut de un suport empiric copleşitor, tinde să îi lase pe mulţi oameni indiferenţi. O reacţie obişnuită la argumentele comerţului-liber ar putea fi: "Vouă economiştilor vă pasă doar de preţuri mici şi alte asemenea "lucruri"; dar aceste "lucruri" nu înseamnă totul în viaţă".

Cu toate acestea, aspectele care ţin de liberal schimb şi globalizare nu sunt, în mod exclusiv, şi nici măcar în ultimă instanţă, de natură economică. Există două justificări mai profunde pentru comerţul liber. Prima dintre ele este aceea că oamenilor ar trebui să le fie permis să facă orice dacă este de natură paşnică. Cea de-a doua, spre care îmi îndrept atenţia aici, este că acest comerţ liber dezvoltă, luminează, şi îmbogăţeşte. Să luăm în considerare de exemplu, descrierea lui Thomas Cahill cu privire la Atena antică dupa ce oraşul s-a deschis către comerţ:

Aşa cum aceste aşezări grupate cu care suntem familiarizaţi, cunoscute printre societăţile agricole din întreaga lume, au crescut transformându-se în oraşe cu străzi delimitate, temple şi alte clădiri oficiale, târguri şi alte centre de desfacere, depozite de import-export, şi docuri unde erau descărcate încărcăturile exotice şi mai mult decât atât chiar şi străini-şi-au schimbat puterea aceasta trecând oarecum de la aristrocaţii debarcaţi la persoane respectate bine plasate, care controlau comerţul şi care în diversitatea experienţei lor au început să ia în considerare noi idei[1].

Menţiunile lui Cahill despre Atena m-au determinat să fac prima mea călătorie în acel oraş, în anul 2000. Stând deasupra Acropolei şi privind în jos către oraşul Atena, am vazut - pe lângă ruinele antice şi cladirile moderne ale Atenei - Un balon imens sub înfăţişarea lui Ronald McDonald. Privind la contrastul dintre cel mai faimos clovn al lumii moderne şi unele dintre cele mai faimoase ruine antice, m-am întrebat ce vor concluziona nişte arheologi peste 2.500 de ani cănd vor dezvălui rămăşiţele arcurilor aurii. Vor realiza acei arheologi din viitor că McDonald’s a fost un lanţ de restaurante de tip fast-food? Poate că vor greşi crezând că a fost o biserică, cu Ronald McDonald în rolul zeităţii care era venerat de milioane de oameni din lumea întreagă.

Alţi turişti, care îmi stăteau alături şi care de asemenea observau contrastul izbitor, erau în mod vizibil deranjaţi de imaginea lui Ronald McDonald în opoziţie cu fundalul acestui oraş antic -plutind acolo pentru dispreţuitorul scop de a-i determina pe oameni să cumpere mai mulţi burgeri şi cartofi prăjiţi. O asemenea agitaţie este de neînteles. Când turiştii vizitează acropola, îşi doresc să fie purtaţi în timp în Grecia Antică, să îşi imagineze că ascultă predica funerară a lui Pericle sau că îi privesc pe Socrate şi Platon dezbătând o chestiune importantă de filosofie. Nu vor ca priveliştea lor asupra Atenei să fie stricată de vederea unui balon imens şi strident reprezentând comerţul modern la nivel global.

Dar ce ar crede Pericle sau Socrate dacă ar învia? Ar putea considera că balonul lui McDonald, în mod ciudat, se potriveşte cu peisajul. Aşa cum Cahill subliniază, comerţul a fost crucial pentru înflorirea Atenei nu numai din punct de vedere economic, ci şi din punct de vedere intelectual şi cultural.

Discutând cu privire la Atena antică, Will Durant a descris aceleaşi consecinţe benefice ale comerţului:

Comerţul extern avansează chiar mai repede decât comerţul intern, pentru statele greceşti care au învăţat avantajele unei diviziuni internaţionale a muncii, fiecare specializându-se în anumite produse; cel care făureşte scuturi de exemplu, nu mai merge din oraş în oraş, la apelul celor care au nevoie de el, ci îşi face scuturile în magazinul său şi le trimite către pieţele din lumea clasică. Într-un secol Atena a evoluat de la economia naturală - în care fiecare gospodărie îşi procură aproape tot ceea ce are nevoie -la economia la nivel urban - în care fiecare oraş produce aproape tot ceea ce are nevoie - culminând cu o economie internaţională – în cadrul căreia fiecare stat depinde de importuri şi trebuie să facă exporturi pentru a le putea plăti…

Acest tip de comerţ este cel care îmbogăţeşte Atena, şi oferă, cu tribut imperial, fundamentul ei de dezvoltare culturală. Comercianţii care işi însoţesc bunurile către toate regiunile din zona Mediteranei revin cu o perspectivă schimbată, şi cu minţile vioaie şi deschise; aduc idei noi şi modalităţi noi, descompun vechile tabuuri şi lenea şi înlocuiesc conservatorismul familiar al unei aristocraţii rurale cu spiritul individualist şi progresiv al unei civilizaţii mercantile. Aici, în Atena, Estul şi Vestul se întâlnesc, şi işi împărtăşesc fiecare din căile lor de dezvoltare. Miturile vechi îşi pierd din semnificaţie în sufletele oamenilor, creşte idea de timp liber, cercetarea amănunţită este susţinută, ştiinţa şi filosofia cresc. Atena devine oraşul cel mai intens însufleţit din timpul ei [2] .

Aristotel, Euripide, Tucidide, urne greceşti, Parthenonul, şi o mare parte din ceea ce recunoaştem ca repere, pe bună dreptate astăzi, cu privire la educaţia şi cultura Atenei antice, ne-ar fi necunoscute dacă nu ar fi existat comerţul exterior extins al oraşului. Economistul Tyler Cowen notează: "Nu este o întâmplare faptul că civilizaţia clasică s-a dezvoltat în regiunea Mării Mediterane, unde culturile au folosit transportul maritim pentru a face comerţ unii cu alţii şi pentru a învăţa unii de la alţii." [3].

Educaţia şi cultura bogată necesită bunăstare, ceea ce criticii menţionaţi mai sus ar numi ’’mai multe lucruri’’ - pentru creşterea şi alimentarea acestora. Acestea necesită, de asemenea, expunerea şi deschiderea către culturi diferite. O astfel de bunăstare şi de expunere sunt promovate de comerţ, care permite o diviziune coordonată a forţei de muncă care, astfel, se poate extinde.

Bunăstarea, libertatea, şi experienţele diverse ale unei culturi comerciale eliberează artiştii şi educatorii îndemnându-i să fie mai creativi pentru a răspunde la cerinţele publicului larg. Într-o societate săracă în care doar o mică parte, numită elită, deţine bogăţie şi timp liber, artiştii şi educatorii satisfac doar dorinţele elitei. Formele artei neagreate de către elite, precum şi cunoştinţele considerate inutile pentru ei, nu prosperă. Dar, aşa cum comerţul crează o bogăţie mai mare şi mai răspândită - gama de gusturi şi oportunităţi care sunt disponibile pentru a sprijini şi influenţa arta şi educaţia creşte. În timp ce elitele nu mai sunt susţinătorii exclusivi ai artei, artistul care nu a constatat anterior niciun fel de sprijin pentru compoziţiile sale muzicale sau pentru poezia sa ar putea găsi acum sprijin suficient din partea claselor de mijloc. De asemenea, este valabil şi pentru profesorul care, mai devreme, nu a găsit nicio piaţă în care să existe cerere pentru cunoştinţele sale.

Acest proces al unui comerţ stimulat se concretizează nu doar într-o societate mai educată, dar, de asemenea, în îmbogăţirea culturală imensă. Cultura ia mai multe forme: nu doar forma muzicii interpretată de orchestră, ci, de asemenea, rock&roll, rhythm&blues, şi rap; nu numai portrete şi peisaje, dar, de asemenea, cutiile de supă Andy Warhol şi picturile abstracte; nu doar romane ale Virginiei Wolff, Marcel Proust, şi William Faulkner, ci, de asemenea, ale Norei Roberts, JK Rowling, şi Clive Cussler. Filmele satisfac diversele gusturi începând cu cei pretenţioşi, până la cei cu gusturile plicticoase sau pentru vulgaritate. De asemenea pentru muzică, teatru, televiziune, dans, fotografie, şi - mai recent - site-uri web şi blog-uri.

Cultura comercială nu alimentează doar formele artei care vizează gusturi diferite, dar de asemenea, face marile culturi disponibile pe scară largă pentru non-elită. Înainte de secolul XX nu era posibil ca oricine să asculte un concert de muzică simfonică fără a participa efectiv la concert. Şi o asemenea prezenţă necesita consum de timp pentru oricine nu locuia într-un oraş. Astăzi, în schimb, chiar şi cetăţenii celor mai sărace aşezări rurale ale societăţilor comerciale pot asculta cântecele lui Bach, cvartetele de coarde ale lui Mozart, şi operele lui Verdi - împreună cu muzica lui Bruce Springsteen, U2, Rihanna - acest lucru fiind posibil doar prin pornirea radiourilor sau a iPod-urilor. Şi interpreţii execută perfect fiecare notă de fiecare dată.

Una din îngrijorările principale exprimate de activiştii anti-globalizare este faptul că acest comerţ liber duce la omogenitate culturală la nivel mondial. Parisul din Franţa, în conformitate cu acest punct de vedere, va deveni la fel ca Parisul din Texas, şi ambele vor fi dezolante. Călătoriile vor deveni lipsite de sens. De ce să călătoreşti, dacă fiecare loc pe care îl poţi vizita diferă puţin de cel în care te afli acum?

Această îngrijorare are unele beneficii. În urmă cu un secol nu existau restaurante în regim de franciză la nivel internaţional în Paris (Franţa) sau, conform acestei preocupări, în Paris (Texas). În urmă cu un secol, nici locuitorii din Omaha, Nebraska sau Birmingham (Anglia) nu aveau acces la restaurante sushi în apropierea propriilor case; astăzi, restaurante sushi sunt peste tot în lumea occidentală. Cu un secol în urmă, blugii albaştri nu erau simbolul modei internaţionale cum sunt astăzi. Cu un secol în urmă, costumul tipic de om de afaceri purtat de către avocaţii din New York şi bancherii din Londra nu era purtat pe scară largă în Africa şi Asia, asa cum este astăzi. În multe privinţe, într-adevăr, comerţul global a făcut lumea mai omogenă.

Dar să aruncăm o privire mai amănunţită. În timp ce diferenţele dintre Paris (Franţa) şi Paris (Texas) sunt mai puţine decât erau în trecut, bogăţia culturală a fiecărei din aceste locuri este astăzi în mod considerabil mult mai mare decât a fost cu doar câţiva ani în urmă. Pentru un locuitor din Paris (Texas), în jurul anului 2010, bogăţia culturală de tip smorgasbord la domiciliu este extrem de vastă. Un texan poate sta în oraş şi poate servi mâncare vietnameză, italiană, greacă sau grătar. Un texan poate asculta muzică simfonică germană sau cântări medievale sau muzica de dans irlandeză sau Edith Piaf sau country şi western. Un texan poate cumpăra cravate franţuzesti, pelerine de ploaie englezeşti, eşarfe italiene şi cizme de cowboy. De asemenea, un parizian poate alege cornuri sau covrigi în stil newyorkez. Cu aproape un secol în urmă - chiar şi cu treizeci de ani în urmă - diversitatea culturală a ambelor locuri era cu mult mai scăzută decât este astăzi.

În timp ce bogăţia culturală mai mare disponibilă la domiciliu ar putea elimina din entuziasmul pentru o călătorie, aceasta creează, totuşi, o mai mare diversitate culturală. Extinde şi îmbunătăţeşte experienţele culturale individuale obişnuite. Aşa cum economistul francez Daniel Cohen a concluzionat după ce a examinat înregistrările efectelor globalizării asupra culturii:’’Intergrarea economică nu implică deloc eradicarea diversităţii culturale [4]’’;

Un alt concept corelat este că globalizarea va permite Americii să copleşească alte culturi, cu cultura sa proprie. Evident, puternica familiaritate cu Coca-Cola, computerele Apple, blugi, şi Matt Damon alimentează această temere. Din nou, o analiză mai atentă dezvăluie o imagine mult mai nuanţată şi atractivă. Această analiză arată că nu există o cultură americană singulară. Ceea ce se numeşte ’’cultura americană’’ este un amalgam în continuă schimbare de influenţe din întreaga lume.

Să luăm în considerare viaţa unei familii americane obişnuite de la începutul secolului XXI. Această familie are o casă utilată cu produse electronice fabricate în Japonia şi China şi un support plin de CD-uri cu muzică, care au fost inventate în Ţările de Jos. Mama şi tata beau cafea cultivată în Columbia sau Etiopia şi produsă într-un filtru de cafea făcut în Germania. Folosesc pentru duş săpun din Franţa şi poartă lentile de contact care au fost inventate de un om de stiinţă ceh.

Copiii vizionează la televizor un episod din Pokemon, unul din exporturile de succes ale Japoniei în America. Familia îşi face cumpărăturile mai târziu la magazinul de mobilă suedez Ikea; ei merg către Ikea într-o maşină fabricată în Coreea şi alimentată cu benzină achiziţionată de la o benzinărie (Royal Dutch). Pentru cină, ei dezbat între o specialitate cu specific mexican, indian, sau tailandez. Mai târziu în acea seară, mama şi tata se bucură de vin din Africa de Sud în timp ce ascultă muzică bossa nova din Brazilia sau, poate, se uită la un film în care joacă actorul canadian Jim Carrey, în timp ce copiii lor se pierd în ultimul volum Harry Potter scris de autoarea britanică JK Rowling. Şi, înainte de a stinge luminile, mama citeşte mai multe pagini dintr-un roman de scriitorul rus Lev Tolstoi, iar tata termină o carte scrisă de peruvianul Mario Vargas Llosa.

Ce se întâmplă aici? Asemenea experienţe ale unei familii tipice americane sunt de rutină. Ele arată că din momentul în care americanii obişnuiţi se trezesc, până când adorm, se bucură de confort, facilităţi, cultură, cunoştinţe, şi de divertisment create de oameni din întreaga lume.

Cultura americană este un amestec de influenţe la nivel mondial. Este, de asemenea, dinamică. Aceeaşi deschidere şi libertate din America - care atrage produse, oameni, si idei din întreaga lume - ne asigură, de asemenea că mixtura de mâine va fi diferită de mixtura de astăzi. O perspectivă nouă sau inspiraţie de la un danez sau un coreean – cu nimic mai prejos sau mai presus decât o perspectivă nouă sau inspiraţie provenite de la un locuitor al statului Delaware sau Kansas - vor continua să diversifice şi să îmbunătăţească acest mix. Şi consumatorii din întreaga lume vor avea fiecare un cuvânt de spus în a decide dacă acea perspectivă nouă este binevenită sau un (mexicanii şi ruşii nu sunt mai interesaţi să ia masa la McDonald’s sau să citească Tom Clancy decât sunt locuitorii din Pennsylvania şi Alaska interesaţi să ia masa la un restaurant mexican sau să citească Vladimir Nabokov).

Deci, este greşit să etichetăm mediul cultural care a înflorit de la Maine la Hawaii ca fiind ’’american’’? Nu. În timp ce, într-un sens, această cultură este globală şi, prin urmare, rezistă la o etichetă naţionalistă, într-un alt sens, este într-adevăr unic americană. Dar este unic americană într-un mod care dezvăluie perspectiva distorsionată a celor care se îngrijorează în legatură cu hegemonia culturală americană. Ceea ce justifică etichetarea acestei culturi ca ’’americană’’ este faptul că America contribuie la deschiderea esenţială şi libertatea a milioane de oameni din sute de naţiuni pentru a adăuga inspiraţia şi eforturile lor în scopul de a ajuta la actualizarea ei, atât în calitate de producători cât şi în calitate de consumatori ai săi. Cultura americană este unică, deoarece, în detaliile sale, aceasta nu este în principal o cultură americană: este cultura unei lumi.

Recunoscând că, de fapt, cultura americană nu este un glob omogen de alimente de tip fast-food, blugi albaştrii, admiratorii Juliei Roberts nu vor calma temerile snobilor culturali din întreaga lume. Un motiv pentru care elitele privesc cu dispreţ la cultura populară americană este, probabil, pentru că este atât de vibrantă şi diversificată-şi, prin urmare, atât de atractivă pentru milioane de oameni obişnuiţi. Elitele nu o controleaza şi nu o pot controla. Reducerea dramatică a puterii elitelor de a controla experienţele culturale ale oamenilor obişnuiţi s-ar putea dovedi a fi cea mai mare contribuţie a Americii în secolul XXI.

Teama că globalizarea face lumea mai puţin interesanată din punct de vedere cultural este neîntemeiată. Efectul comerţului liber este dublu: în primul rând, ne dă mai multă prosperitate şi, pe de altă parte, această prosperitate creează diversitate şi dinamism. Ambele efecte sunt motive bune pentru a ne opune celor care ar împiedica comerţul internaţional.

 

Profesorul Donald J. Boudreaux este fostul preşedinte al Departamentului de Economie de la Universitatea George Mason din Fairfax, Virginia, poziţie deţinută din august 2001 până în august 2009. Anterior, el a fost preşedinte al Fundaţiei pentru Educaţie Economică (FEE), şi a predat drept şi economie la Universitatea Clemson şi Universitatea George Mason. A susţint conferinţe în Statele Unite ale Americii, Canada, America Latină, Europa pe o mare varietate de subiecte, iar numeroasele sale articolele se regăsesc în publicaţii precum Wall Street Journal, Investor's Business Daily, Regulation, The Washington Times. Este şi autorul unei cărţii intitulate Globalizarea iar în prezent scrie pentru blogul Cafe Hayek.

Articolul de faţă a apărut iniţial la Library of Economics and Liberty.

 

---