Info ECOL

Un alt economist celebru se alătură celor care elucidează adevăratele cauze ale crizei actuale: George Reisman, autorul lucrării Capitalism: a Treatise on Economics - poate cea mai elocventă pledoarie în favoarea pieţei libere scrisă în zilele noastre - explică erorile comise de cei care asociază criza actuală cu eşecul „laissez-faire".

Anna Schwartz, co-autoarea Istoriei monetare a Statelor Unite alături de Milton Friedman, explică în NY Times cum politica monetară expansionistă a Fed a provocat criza actuală şi de ce salvarea de la faliment a băncilor insolvabile, prin naţionalizarea parţială a sectorului bancar, nu va face altceva decât să înrăutăţească situaţia.

Prin câte Mari Crize mai trebuie să treacă omenirea până când diriguitorii politicilor monetare vor recunoaşte că „injecţiile" (abundente) cu bani de hârtie nu vor fi niciodată medicamentul pentru însănătoşirea economiei?! Despre „good credit" şi „bad credit".

Mulţi analişti sunt de părere că actuala criză financiară este dovada eşecului capitalismului şi o demonstraţie în plus a nevoii de a-i reglementa „excesele". În realitate - explică Florin Aftalion în Săptămâna Financiară - la originile crizei stau tocmai reglementările din sectorul financiar, imixtiunile politicului în ordinea economică şi, nu în ultimul rând, politica monetară discreţionară.

Înainte de fiecare injecţie monetară a Federal Reserve, Ben Bernanke a declarat că va fi prevenită amplificarea crizei financiare dar, de fapt, criza financiară deja s-a aprofundat. Soluţia, în opinia lui Jim Rogers - un celebru investitor şi expert financiar american - nu este creşterea masei monetare, ci abolirea sistemului băncii centrale.

Cele mai importante bănci centrale au anunţat reducerea coordonată a ratelor dobânzii de politică monetară cu scopul de a debloca criza de lichiditate şi de a preveni o recesiune globală; eventualele efecte pozitive pe termen scurt vor fi mai mult ca sigur depăşite de efectele negative ale acestei expansiuni monetare pe termen mediu şi lung.

Ţara se află în pragul falimentului naţional! Aşa afirma ieri noapte prim-ministrul Islandei, Geir Haarde. Însă, la lumina zilei, o analiză nepărtinitoare şi apolitică solicită o reformulare a discursului aproape... apocaliptic. Poate că mai corect ar fi „falimentul sistemul bancar bazat pe rezerve fracţionare".

Politicieni, comentatori şi experţi deopotrivă consideră actuala criză financiară drept rezultat al „lăcomiei" şi al „capitalismului sălbatic". Însă, ea nu este decât consecinţa predictibilă a unui lung şir de politici intervenţioniste care au subminat subtil economia de piaţă. Bogdan Enache, despre "Criza globală a statului dirijist".

Criza actuală dă prilejul contestatarilor capitalismului să evoce încă o dată eşecul relaţiilor de piaţă. Evitând să facă referire la rolul statului în acest pretins „eşec" al pieţei, se propun soluţii pentru depăşirea crizei bazate tocmai pe intervenţionism. Despre valabilitatea acestora în planul reglării pieţei.

La numai două zile după ce Congresul a respins propunerea preşedintelui Bush de a injecta 700 de miliarde de dolari în sistemul financiar-bancar aflat în plin colaps, Senatul a aprobat o versiune revizuită, cu o majoritate covârşitoare (74 la 25). Este exemplul perfect că politicile economice se îndepărtează tot mai mult de înţelepciunea economică.

Planul Paulson, potrivit căruia statul ar fi injectat 700 de miliarde de dolari în sistemul financiar american, a fost respins. În caz contrar, ar fi putut cu uşurinţă deveni „Marele Jaf Bancar din 2008", un alt pas întreprins către socializarea Americii. Subvenţionarea - adică naţionalizarea pierderilor - nu este soluţia pentru criza americană.

Grupul de Economie Aplicată (GEA) a dat publicităţii un studiu potrivit căruia adoptarea cotei unice de impozitare la sfârşitul anului 2004 a adâncit inegalităţile de venit în România.  Concluziile studiului, preluate larg de presă, par forţate şi departe de o analiză imparţială a problemei, arată Florin Rusu în Săptămâna Financiară.

Crizele economice prelungite, fie ele naţionale, regionale sau globale, relevă - printre multe alte aspecte negative - caracterul duplicitar al statului. Ajunse în situaţia de a nu mai controla criza, guvernele apelează aproape invariabil la scuza supremă: funcţionarea pieţei. Despre „lovitura mondială de stat în economie", pe fondul crizei din SUA.

Asistăm, în prezent, la eşecul „testului de anduranţă" al fiat-ului monetar contemporan: un colos scriptural ridicat pe picioare de lut. Recentele cutremure financiare pot fi însă un bun prilej de a redeschide, ştiinţific măcar, dezbaterea asupra revenirii la ordinea monetară sănătoasă a etalonului aur.

Pentru a mai face agricultură, Guvernul trebuie să subvenţioneze motorina cu jumătate din preţul la pompă! Aşa glăsuia recent un lider al asociaţiilor agricole, invocând politicile quasi-socialiste ale UE. La polul opus, Noua Zeelandă ne ofera tuturor o lecţie de capitalism autentic în agricultură.