Cartea de faţă este o analiză a erorilor economice care, în cele din urmă, s-au generalizat într-o măsură atât de mare încât au devenit aproape o nouă credinţă. În calea acestei evoluţii a stat o singură piedică, reprezentată de contradicţiile interne ale noii credinţe, care i-au împărţit pe cei ce acceptau premise identice într-o sută de „şcoli” distincte, pentru simplul motiv că este imposibil să greşeşti în mod consecvent în chestiuni legate de experienţa practică. Diferenţa dintre o şcoală şi alta constă numai în faptul că unul dintre grupuri se sensibilizează mai repede faţă de altul la absurdităţile la care-l conduc falsele sale premise şi devine din acel moment inconsecvent, fie în urma abandonării premiselor false, fie a acceptării unor concluzii decurgând din ele, mai puţin deranjante şi absurde în raport cu cele ce ar decurge logic.
Cu toate aceste, nu există un guvern important în lume, în acest moment, a cărui politică economică să nu fie influenţată, dacă nu chiar aproape în întregime determinată, de acceptarea unora dintre aceste erori. Poate cea mai rapidă şi mai sigură modalitate de a înţelege mecanismele economice constă în analizarea în detaliu a unor astfel de erori şi în special a erorii principale care stă la baza lor. Aceasta este supoziţia de la care porneşte această carte, precum şi titlul său ambiţios şi agresiv.
Prin urmare, cartea se constituie în primul rând într-o expunere. Ea nu revendică originalitatea ideilor de bază pe care le dezvoltă, ci mai degrabă încearcă să arate că multe dintre ideile considerate în prezent drept inovaţii sclipitoare sau progrese reprezintă, de fapt, doar reeditări ale vechilor erori şi o dovadă în sprijinul dictonului care spune că cei ce nu cunosc trecutul sunt condamnaţi să îl repete.Eseul de faţă este „clasic”, „tradiţional” şi „ortodox”; cel puţin acestea sunt epitetele cu care cei ale căror sofisme sunt supuse aici analizei vor încerca, fără îndoială, să-l discrediteze. Dar persoana dedicată studiului şi al cărei scop este de a afla adevărul într-o cât mai mare măsură nu va fi intimidată de astfel de adjective. Nu va rămâne pentru totdeauna în căutarea unei revoluţii, a unui „nou început” în gândirea economică. Cu siguranţă, mintea sa va fi la fel de receptivă la ideile noi, ca şi la cele vechi; dar cel puţin va avea satisfacţia de a renunţa la sforţările neobosite şi exhibiţioniste de căutare a noului şi a originalităţii cu orice preţ. După cum observa Morris R. Cohen, „Ideea că putem discredita părerile tuturor gânditorilor ce ne-au precedat nu lasă cu siguranţă loc pentru speranţa ca propria noastră muncă să se dovedească de valoare pentru ceilalţi.”
Întrucât aceasta este o expunere, mi-am permis să mă exprim liber şi fără să aduc o recunoaştere în detaliu a ideilor altora (cu excepţia celor câteva note de subsol şi citate). Acest lucru este inevitabil atunci când scrii într-un domeniu în care au lucrat multe dintre minţile cele mai luminate ale lumii. Această carte datorează însă atât de mult operelor a trei scriitori, încât nu pot să nu menţionez acest fapt. Referindu-mă la tipul de expunere pe care se bazează această discuţie, cel mai mult datorez eseului lui Frédéric Bastiat, Ce qu’on voit et ce qu’on ne voit pas, scris în urmă cu aproape un secol. Lucrarea de faţă poate fi de fapt considerată drept o modernizare, extindere şi generalizare a modului de abordare din pamfletul lui Bastiat. În al doilea rând, sunt dator faţă de Philip Wicksteed: capitolele despre salarii şi ultimul capitol, în special, datorează mult cărţii sale Commonsense of Political Economy. În al treilea rând sunt dator faţă de Ludwig von Mises. Trecând peste tot ceea ce acest elementar tratat ar putea datora scrierilor sale în general, trebuie să mă refer în mod special la expunerea sa cu privire la maniera în care se propagă procesul inflaţiei monetare.
Când am analizat erorile de gândire, am considerat cel puţin recomandabilă menţionarea anumitor nume. Ar fi fost necesare argumentaţii pentru fiecare scriitor criticat în parte, cu citate exacte şi ţinându-se cont de importanţa pe care o acordă unei probleme sau alteia, aprecierile pe care le face, ambiguităţile şi inconsecvenţele proprii fiecăruia ş.a. Iată de ce sper să nu dezamăgească pe nimeni absenţa unor nume precum Karl Marx, Thorstein Veblen, Major Douglas, lordul Keynes, profesorul Alvin Hansen şi ale altora în cele ce urmează. Cartea nu intenţionează să prezinte greşelile anumitor autori, ci erorile economice în forma lor cea mai des întâlnită, cu largă răspândire sau influenţă semnificativă. Oricum, atunci când au ajuns să fie foarte răspândite, erorile devin anonime. Subtilităţile şi neclarităţile ce se pot găsi la autorii responsabili în cea mai mare măsură de propagarea lor nu mai au însemnătate. O doctrină se simplifică; sofismul ce se putea găsi în spatele unei înlănţuiri de caracterizări, ambiguităţi sau ecuaţii matematice iese în evidenţă. Sper, prin urmare, să nu fiu acuzat de adoptarea unei atitudini partizane pe motiv că o doctrină aflată azi în circulaţie, în forma în care am prezentat-o eu, nu este identică cu cea formulată de lordul Keynes sau de vreun alt autor. Ceea ce interesează aici sunt opiniile grupurilor influente politic şi pe baza cărora acţionează guvernele, nu originile istorice ale acestor opinii.
În fine, sper să mi se ierte faptul că am recurs atât de rar la date statistice. Încercarea de a prezenta o fundamentare statistică în ceea ce priveşte efectele taxelor vamale, controlului preţurilor, inflaţiei sau restricţiilor privind unele mărfuri cum ar fi cărbunele, cauciucul şi bumbacul, ar fi dus la modificarea dimensiunilor acestei cărţi cu mult peste cele de acum. În plus, ca om de presă activ, sunt cât se poate de conştient de rapiditatea cu care datele statistice se depreciază şi sunt înlocuite cu cifre mai recente. Cei interesaţi de anumite probleme economice sunt sfătuiţi să citească dezbateri ale acestora la zi, cu documentare statistică: nu vor considera dificilă interpretarea corectă a datelor statistice prin prisma principiilor de bază învăţate.
Am încercat să scriu această carte într-o formă cât se poate de simplă şi de lipsită de termeni tehnici dar păstrând acurateţea corespunzătoare, astfel încât să fie pe deplin înţeleasă de cititorul lipsit de orice pregătire economică prealabilă.
În timp ce cartea de faţă a fost concepută ca un întreg, trei capitole au apărut deja ca articole distincte şi doresc să mulţumesc publicaţiilor New York Times, American Scholarşi New Leader pentru permisiunea pe care mi-au acordat-o de a retipări materialul publicat iniţial în paginile lor. Sunt profund recunoscător profesorului von Mises pentru citirea manuscrisului şi pentru sugestiile de mare ajutor pe care mi le-a făcut. Desigur, răspunderea pentru opiniile exprimate îmi revine în întregime mie.
Henry Hazlitt, New York, 25 martie 1946
ECOL mulțumește Libertas Publishing și fondatorului acesteia, Iulian Tănase, pentru sprijinul acordat publicării online, integrale şi în premieră, a "Economiei într-o lecţie".
Capitole disponibile online:
1. Lecţia2. Geamul spart
3. Binefacerile distrugerii
4. Lucrările publice înseamnă impozite
5. Impozitele descurajează producţia
6. Creditele guvernamentale deviază producţia
7. Blestemul mecanizării
8. Schemele de împărţire a muncii
9. Demobilizarea soldaţilor şi birocraţilor
10. Fetişul ocupării depline a forţei de muncă
11. Cine este "protejat" prin taxe vamale?
12. Orientarea către exporturi
13. Preţurile "paritare"
14. Salvarea sectorului economic X
15. Cum funcţionează sistemul preţurilor?
16. "Stabilizarea" mărfurilor
17. Fixarea preţurilor de către guvern
18. Implicaţiile controlului nivelului chiriilor
19. Legile privind stabilirea unui salariu minim
20. Contribuie într-adevăr sindicatele la creşterea salariilor?
21. "Suficient pentru a răscumpăra producţia"
22. Funcţia profiturilor
23. Mirajul inflaţiei
24. Ponegrirea economisirii
25. Reformularea lecţiei
26. Lecţia după treizeci de ani